ZIUA REGALITĂȚII. Cum a ajuns să fie imprimat pe moneda de 10 lei chipul unei țărănci din Bihor

Data publicării:
aterizare

Deşi nu ştiau cine este în avion, localnicii au sărit imediat în ajutor.

Era o zi toridă din vara lui 1930. Ţăranii care munceau pe ogor au fost uimiţi să vadă cum un avion aterizează în mijlocul lanului de grâu. Habar nu aveau că în el se afla chiar prinţul Carol. Avionul a avut o problemă la unul dintre rezervoare şi a fost nevoit să aterizeze pe un câmp de lângă Vadu Crişului.

Cu o căruţă, un localnic a adus combustibilul necesar pentru ca avionul să-şi continue drumul.

„Nu era uşor să încarci un car cu nişte butoaie şi să mergi de la Vadul Crişului la Aleşd să alimentezi cu o benzină de un anume tip şi să revii", spune Lucian Silaghi, directorul Direcţiei pentru Cultură Bihor.

Câţiva localnici încă mai ţin minte ce le-au povestit părinţii despre acel moment din 1930. Târziu au aflat oamenii că l-au ajutat pe viitorul rege.

Mudura Maria, femeia de pe moneda de 10 lei

N-a stat de vorbă cu ei, a fost aşa, mai discret, mai retras. A spus totuşi că îi este sete. O femeie, Mudura Maria, i-a dat apă dintr-un ulcior”, povestește Dumitru Jurca, directorul adjunct al Colegiului Tehnic Vadul Crişului.

Prinţul Carol nu a uitat gestul femeii simple şi, de la înălţimea tronului său, i-a arătat mereu recunoştinţă. „A fost şi impresionat de frumuseţea persoanei respective, fapt dovedit apoi de chemarea ei la fiecare aniversare de fiecare dată la Bucureşti între 1930-1940, aniversare legată, desigur, de ziua lui de naștere", spune Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor.

Chipul femeii a fost imprimat pe moneda de 10 lei din acea vreme. Iar localnicii din Vadu Crişului au fost recompensaţi de rege, care îi invita în fiecare an la masă, în Bucureşti. De fastul acelor ospeţe îşi amintesc şi acum urmaşii celor onoraţi de Carol.

Locuinţa Mariei Mudura este şi astăzi în picioare, iar localinicii păstrează cu sfinţenie fotografii cu ţăranii care l-au ajutat pe prinţ să devină Rege.

Digi24 marchează data de 10 mai printr-un maraton jurnalistic dedicat regalității.Dumneavoastră care credeți că au fost rolul și importanța monarhiei în istoria României? 

Cele mai interesante răspunsuri se vor regăsi în programele dedicate Zilei Regalității.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri