OAMENI. Frăția, echipa din liga a cincea care câștigă campionatul camaraderiei

fratia

Egalitatea absolută e principiul de bază al Clubului Frăţia Bucureşti. Proprietarul echipei este Constantin Zamfir. Are 50 de ani şi este fost jucător de fotbal în divizia a doua românească, selecţionat la Steaua şi Pandurii Târgu Jiu. Iubeşte atât de mult fotbalul, încât visul lui a fost să aibă propria echipă. În 2001 a pus bazele Frăţiei, iar în 2003 a cumpărat un teren, de la o fostă fabrică. Fără energie electrică, fără apă potabilă.

Am reușit să fac un puț de apă potabilă ca să aibă copiii apă și, ușor-ușor, azi am pus un pom, alt pom poimâine. Erau zile, nopți când stăteam cu cana de apă pe teren, cu furtunașul, să curgă apa, să fac terenul cât de cât apt de joc”, spune Constantin Zamfir, managerul clubului.

Pentru a susţine financiar clubul, Constantin Zamfir cântă la nunţi. 1000 de euro îl costă pe lună întreţinerea terenului şi echipamentele. Şi, pentru că de multe ori a rămas fără bani, a mai şi împrumutat de la bancă.

„Aici am început să construiesc casa unde să locuiesc cu familia mea, că am pierdut casa după un credit bancar pentru stadion şi acum locuiesc la socri”, spune Constantin Zamfir.

Nu are bani să îşi plătească jucătorii, dar creşte pentru ei gâini, porci şi capre. Pentru mulţi jucători de la „Frăţia", hrana este uneori un lux.

„Aceste animale le cresc pentru sportivii noştri. Mai sunt printre ei care nu au ce să mănânce sau când avem sărbătoarea Crăciunului, facem aici la stadion, tăiem un porc”, spune managerul Frăției.

80 de sportivi legitimaţi, echipe la liga a patra, a cincea, de juniori şi seniori. Asta înseamnă astăzi Clubul Frăţia.

Sunt bineveniți, orice categorie... nu contează rasa... Porțile clubului Frăția sunt deschise pentru oricine”, spune Constantin Zamfir.

De aia ne numim Frăția, pentru că suntem solidari. Când nu are celălalt, venim îl ajutăm, ne sprijinim. În afară de activitatea de sportivi, și în viața de zi cu zi suntem prieteni”, spune un sportiv al clubului, Daniel Coman.

Portarul echipei nu are o mână. Dintotdeauna, visul lui a fost să joace fotbal. Comuniştii l-au trimis acasă.

„Sistemul era de așa natură. Persoanele cu handicap nu aveau voie să facă un sport de performanță. Eram copil și nu înțelegeam, mă duceam, plângeam pe la ușa doctorilor și îmi ziceau că nu pot să facă nimic”, spune portarul Tudorel Mihăilescu.

Aime Lema, un congolez venit în România, să studieze chimia industrială, îi pregăteşte pe jucătorii clubului de fotbal Frăţia Bucureşti. S-a stabilit aici după ce s-a însurat cu o româncă, iar acum este primul şi singurul antrenor de culoare din fotbalul românesc.

Eu am afacerile mele. Fac mai multe lucruri, venim de plăcere, dar încercăm să alocăm cât mai mult timp posibil. Am în general două zile de antrenament, marțea și joia”, spune Aime Lema.

Plus meciurile de la sfârșitul săptămânii, ceea ce înseamnă ore întregi petrecute la Frăția.

Seniorii de la Frăţia Bucureşti se pregătesc acum pentru campionat. Îşi pun speranţele într-o victorie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate