Sari la conținut

Ion Iliescu: Liviu Dragnea ar putea să fie premier din toamnă 

E un rezultat remarcabil. Este chiar peste unele aşteptari. Adică, în Capitală şi la nivelul municipiului şi la nivelul sectoarelor PSD practic a câştigat. E o premieră şi e o notă pozitivă pentru organizaţia pe Capitală. Şi pe ţară sunt rezultate, cred eu, care merită toată aprecierea”, a spus Ion Iliescu. 

Prezența scăzută la vot a fost, în opinia lui Ion Iliescu, un factor care a contribuit la victoria PSD-ului.

„Aceste rezultate trebuie judecate şi în lumina unei prezenţe mai slabe, comparativ cu alte alegeri. Iar în acest context PSD care are încă o forţă de mobilizare de apreciat, abia s-a valorificat mai bine. Absenteism şi slăbirea forţei organizaţiilor competitoare. PNL se prezintă foarte slab. E un lucru care trebuie să dea de gândit reprezentanţilor acestui partid. În general, de-a lungul timpului, PNL în Capitală avea rezultate mai bune”, a spus președintele de onoare al PSD.

Liviu Dragnea, posibilul premier al PSD

Ion Iliescu consideră că Liviu Dragnea ar putea fi premierul propus de PSD în toamnă, chiar dacă a fost condamnat definitiv în dosarul Referendumul.

„Ar trebui judecat de la caz la caz, ce înseamnă probleme cu justiţia, adică pentru ce a fost judecat Dragnea? Că a chemat lumea la vot? Nu asta e datoria unui partid şi a unui partid politic?. Sunt unele asemenea măsuri de-a dreptul aberante. Eu cred că el trebuie şi apreciat”, a spus Ion Iliescu.

Ion Iliescu a mai a declarat că dacă și-ar dori să devină premier, Liviu Dragnea ar avea „toate calitățile necesare” și a subliniat că condamnarea sa nu reprezintă un impediment.

„Depinde ce vrea şi el. Nu ştiu dacă îşi doreşte.E un om cu toate calităţile necesare pentru aşa ceva, are şi experienţă politică de partid. A condus şi o organizaţie judeţeană care se menţine la un nivela preciabil, a fost în Guvern, a dovedit calităţi din acest punct de vedere. Şi în fruntea partidului este apreciat, deci are toate calităţile necesare. Condamnarea e aberantă, pentru ce e omul judecat? A încălcat legea cu ceva? I se reproşează că a îndemnat lumea să iasă la vot”, a spus Ion Iliescu.

Ion Iliescu a respins ideea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Cioloș

„Nu cred că e cazul. Nu mai e mult până la alegerile din toamnă care trebuei pregătite. O schimbare de Guvern nu cred că ajută cu ceva”, a spus președintele de onoare al PSD.

Social-democratul a mai declarat că dacă PSD va da un premier în toamnă, după alegeri, președintele Klaus Iohannis „nu își va permite” să nu țină cont de rezultatul alegerilor.

Sper ca în toamnă să se confirme rezultatele de la locale. Va fi opţiunea exprimată prin vot al cetăţenilor. (Klaus Iohannis n.red) e obligat de Constituţie să apeleze la principalul partid când se desemnează un Guvern”, a precizat social-democratul.

Ion Iliescu, despre Gabriela Firea: O apreciez foarte mult

Referitor la alegerea Gabrielei Firea pentru funcția de primar general al Capitalei, Ion Iliescu a declarat că o apreciază și că în această campanie a dovedit bucureștenilor că are calitățile necesrae pentru a conduce Capitala.

„O apreciez foarte mult. E o femeie foarte harnică şi un om cu experienţă politică. A lucrat în presă multă vreme şi a fost apreciată. Şi în această campanie a dovedit calităţi pe care cetăţenii Bucureştiului le-au apreciat. Îi urez succes, cred că va dovedi capacitatea de a răspunde unei misiuni nu uşoare, pentru că primar al Capitalei e o funcţie dacă nu la fel de grea, poate chiar mai grea decât cea de prim-ministru”, a spus președintele de onoare al PSD.

De asemenea, fostul președinte al României și-a arătat susținerea și față de Lia Olguța Vasilescu, care a câștigat Primăria Craiovei arătând că „electoratul e mai limpede şi i-a dat încredere Olguţei Vasilescu, care se dovedeşte un primar apreciat de lume”.

 „Nu cred că România este cea mai coruptă țară din lume”

Președintele de onoare al PSD a precizat că nu este de acord presa internațională care a relatat, după alegerile de la noi, că România a confirmat corupția.

„Eu nu cred că România este cea mai coruptă ţară din lume. Că avem corupţie, e clar, e un fenomen internaţional. Dar necesitatea mobilizării tuturor factorilor, şi a celor politici şi a celor administrativi, pentru a combate corupţia e un adevăr”, a spus Ion Iliescu .

Victorie zdrobitoare a PSD în Capitală

PSD a câştigat la aceste alegeri toate primăriile din Capitală şi aproape jumătate din reşedintele de judeţ.  

PRIMĂRIA GENERALĂ A CAPITALEI

1. ALIANŢA ELECTORALĂ PSD + UNPR FIREA GABRIELA - 42,989%
2. PARTIDUL UNIUNEA SALVAȚI BUCUREȘTIUL DAN NICUŞOR DANIEL - 30,517%
3. PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL PREDOIU MARIAN-CĂTĂLIN - 11,196%
4. PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ TURCESCU ROBERT-NICOLAE - 6,470%
5. PARTIDUL ALIANȚA LIBERALILOR ȘI DEMOCRAȚILOR BARBU DANIEL-CONSTANTIN - 3,048%
6. CANDIDAT INDEPENDENT BERENGHI CĂTĂLIN-IOAN - 1,852%
7. PARTIDUL ROMÂNIA UNITĂ DIACONU MIHAI-BOGDAN - 1,447%
8. PARTIDUL DREPTĂȚII SOCIALE SEVERIN ADRIAN - 1,424%
9. PARTIDUL NAȚIONAL ȚĂRĂNESC CREȘTIN DEMOCRAT GOREA-COSTIN IULIA - 0,414%
10. PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN DIMA PETRICĂ - 0,409%
11. PARTIDUL REPUBLICAN DIN ROMÂNIA NEAMŢU NICULAE - 0,146%
12. PARTIDUL PRODEMO AMARIŢEI MIREL-MIRCEA - 0,087%

Citiți și:
ALEGERI LOCALE 2016. Capitala României va fi condusă pentru prima dată de o femeie
ALEGERI LOCALE 2016. Rezultatele exit-poll-ului IRES. A apărut un nou partid
Blaga şi Gorghiu: Avem cel mai bun scor din 1990, am reuşit să reconstruim dreapta
Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale