Primari scoși din joc de DNA

Data publicării:
olguta fara catuse inquam

Lia Olguţa Vasilescu era candidatul pe care PSD se baza la primăria Craiovei. Lucrurile s-au schimbat în momentul în care social-democrata a fost plasată în arest la domiciliu, fiind acuzată de luare de mită. Procurorii susţin că pretindea bani de la oameni de afaceri. Le promitea, în schimb contracte cu primăria Craiova.

Situaţia este asemănătoare cu cea de la PNL Ploieşti. Alina Gorghiu anunţa că Andrei Voloşevici este cea mai bună soluţie pentru primărie. Doar că DNA îl acuză de abuz în serviciu şi luare de mită. 80.000 de lei ar fi primit în campania electorală din 2012, şi după acelaşi tipar, ar fi intervenit pentru ca o firmă să încheie un contract cu municipalitatea.

Atât Lia Olguța Vasilescu cât și Andrei Voloșevici susțin că sunt nevinovați.

PNL a primit şi la Braşov o lovitură dură. Luna trecută, DNA l-a trimis în judecată, sub control judiciar, pe George Scripcaru. Este acuzat de abuz în serviciu şi luare de mită.

Anul trecut, PSD a pierdut mai mulţi candidaţi ce păreau de neînvins. Printre ei, Radu Mazăre, primar timp de 15 ani la Constanţa. Radu Mazăre a fost trimis în judecată alături de fratele său pentru mită şi fals în declaraţii.

Iar la Iaşi, Gheorghe Nichita, cel care a condus oraşul timp de 12 ani, se află sub control judiciar fiind cercetat pentru că a folosit Poliția Locală pentru a-şi urmări iubita.

Sunt edili cărora DNA nu le încurcă socotelile. Anul trecut, Tudor Pendiuc, cel care a condus 22 de ani primăria Pitesti, şi-a reluat mandatul, după nouă luni de arest. Tudor Pendiuc este cercetat pentru corupţie.  

Citiți și:

Olguţa Vasilescu a ajuns acasă: Condiţiile din arest nu sunt aşa dramatice. M-am simţit bine 

Senatorul Andrei Volosevici, audiat la DNA

George Scripcaru, primarul Brașovului, a fost trimis în judecată

Radu Mazăre și fratele său, senatorul Alexandru Mazăre, au fost trimiși în judecată

Gheorghe Nichita, trimis în judecată în cazul proiectului de management al traficului


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri