Sari la conținut

Sociolog: „Marian Munteanu de azi nu e cel care a fost iunie 1990. Credibilitatea lui e atacată din toate părțile” 

„Nu e un candidat care vine din partea societății civile, are o ideologie. Are o notorietate care ajunge la 30% la nivel național. Cam 15% îl susțin pentru ce a făcut în iunie 1990. Marian Munteanu de azi nu e cel care a fost în iunie 1990. Am văzut în ultimele 24 de ore că această credibilitate pe care o are e atacată din toate părţile. E acuzat de neolegionarism, fundamentalism ortodox, de negaţionism, de colaborare cu „securistul", „şarpele cu ochelari". E acuzat chiar de ultranaționalism, prin asocierea cu „Vatra Românească” ”, a precizat Dan Jurcan. 

Sociologul a precizat că toate aceste aspecte vin în contradicție cu profilul electoratului liberal. 

„Sunt lucruri care vin în contradicţie cu profilul electoratului liberal, care e pro occidental, pro atlantist, care e mai degrabă tolerant. Această imagine s-ar putea să creeze o problemă de opțiune electoratului liberal. E o aglomerare destul de mare pe partea dreaptă a eşicherului politic”, a spus Dan Jurcan. 

De asemenea, sociologul a precizat că scandalul care s-a iscat după anunțarea acestei candidaturi nu îi face rău lui Marian Munteanu, dimpotrivă. 

„M-am întrebat dacă acest scandal legat de Munteanu îi face neapărat rău. Nu cred. În această etapă, din punctul lui de vedere e bine că se vorbește despre el. Se vorbește mai puțin despre Nicuşor Dan, Gabriela Firea. Dacă e suficient de inteligent ca să folosească această notorietate creată prin acuzaţii și s-o potenteze într-o încredere, atunci are șanse mari să crească în sondaje”, a spus Dan Jurcan. 

Sociologul a mai declarat că în următoarele săptămâni Marian Munteanu trebuie să își prezinte planul pentru București. 

„E un candidat atipic. E foarte ciudat, că PNL a făcut sondaje pentru a alege între Buşoi şi Orban. În nici 24 de ore s-au decis pentru Munteanu. Munteanu vine pe un anumit orizont de aşteptare. E un om care nu poate fi acuzat de o lipsa de integritate, moralitate. Dar nu e un bun gospodar. În următoarele săptămâni, va trebui să-și construiască o strategie prin care să comunice care e viziunea lui despre Bucureşti. Creează o problemă foarte serioasă electoratului liberal. Marian Munteanu e cunoscut de cei care au peste 40-45 de ani și care știu despre evenimentele din 13-15 iunie. PNL are o problemă de construire a notorietății în rândul propriului electorat liberal”, a conchis Dan Jurcan. 

Citiți și: 
Marian Munteanu. Cine a fost şi ce a devenit
Cei doi Marian Munteanu. Pe care dintre ei l-a ales PNL? 
Etichete: video , PNL , marian munteanu , alegeri bucuresti , dan jurcan

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale