ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Buletinele și ștampilele de vot au ajuns în secțiile de votare

Data publicării:
l

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Aproape 21 de milioane de buletine de vot au fost tipărite pentru scrutinul de mâine. În secţiile de votare din ţară şi din străinătate vor ajunge şi peste 94.000 de ştampile cu menţiunea „Votat”. Toate au fost ţinute sub pază, iar astăzi au fost ridicate de preşedinţii secţiilor.

Înainte de plecare, preşedinţii secţiilor de votare au primit şi ultimele indicaţii din partea biroului electoral de sector.

„La orele de raportare trebuie să afişaţi prezenţa la vot la sediul secţiei de votare. Pe o coală scrieţi numerele acelea şi le afişaţi în avizierul secţiei de votare”, a exemplificat Gabriela Mazilu, preşedintele BES.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Au fost avertizaţi inclusiv de problemele care pot apărea în ziua votului.

„Cei care aveţi foarte multe solicitări de urmă mobilă. Cine are spitalul Obregia, de exemplu am primit o listă cu 190 de persoane. Durează cam două minute ca bolnavul să completeze acea declaraţie. Asta înseamnă că doi membri vor sta toată ziua la spital. Încercaţi să-i ajutaţi pe cei care nu pot să scrie sau sunt în pat cu perfuzii”, a mai spus Gabriela Mazilu, preşedintele BES.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „Cred că va fi o zi liniştită. Important e că am spitalul şi o să-mi lipsească doi membri care or să stea mai mult cu urma la spital. Sunt foarte multe cereri. Se pare că doresc să voteze”, a spus Niculina Velea, preşedintele unei secţii de votare.

Secţiile de votare vor fi deschise de mâine dimineaţă de la ora 700. Românii cu drept de vot pot să-şi aleagă preşedintele până la ora 21:00.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri