ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Dan Diaconescu: „Oamenii au ajuns să-și vândă votul pe sume record”

Data publicării:
vot - stampila - mfax

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 Candidatul la președinție, Dan Diaconescu, speră să ajungă în turul II cu Elena Udrea și se bazează pe voturile românilor din străinătate, pentru că acolo „nu se pot cumpăra și nici nu se fură voturi”. „Trendul îl dau românii din străinătate”, a spus Dan Diaconescu la Digi24. 

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 „Candidez pentru poporul român, cred că e pentru prima oară când poporul român are o asemenea șansă. Sigur, exceptând momentul lui Ion Rațiu, un moment pe care l-am ratat cu toții. E prima oară când românii au o alternativă, eu de altfel și spun mereu dacă ei vor să meargă la secția de vot în 2 noiembrie au două variante: fie să-i voteze pe cei 13 contracandidați ai mei, dacă sunt mulțumiți de viața pe care au avut-o până acum și au un singur candidat pentru varianta în care vor să-și schimbe viața în bine”, a declarat Dan Diaconescu la Digi24.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 Deși știe că nu are șanse prea mari acum, acesta speră că cei doi contracandidați vor fi eliminați. „Cu puțin noroc, cu puțină șansă credem că vom putea câștiga”, a spus candidatul PPDD.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 Acesta a mai spus că în România încă se fură voturi în țară. „Din păcate se întâmplă. Oameni din Târgu Jiu care au ajuns să-și vândă votul pe sume record. Nu și-au mai vândut votul pentru cinci sau zece lei. S-a plătit chiar și în euro, la ceas de seară. Problema asta a vânzării și a cumpărării se întâmplă în afara secțiilor de votare. Din păcate românii nu înțeleg că banii aceia pe care-i primesc în ziua votării nu le ajung pentru patru ani sau pentru cinci ani. Le recomand să nu ia acele produse, acele găleți, acele tigăi, acel kil de ulei. Dar din păcate sunt atât de săraci încât accepta asemenea troc. Măcar îi rog ca în cabina de vot, acolo unde ei sunt singuri și nimeni nu-i filmează, măcar acolo să voteze cum le dictează conștiința”, a completat Dan Diaconescu la Digi24.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Dan Diaconescu: „Traian Băsescu îl va scoate pe Victor Ponta din cursă”

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri