ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Iohannis: Nu sunt dispus să îmi dau demisia în 2016, pentru că nu asta este soluția

Data publicării:
iohannis - miting - fb-1

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. ”Nu sunt dispus să îmi dau demisia în 2016 pentru că nu asta este soluția, dar trebuie să continuăm discuțiile despre modificarea Constituției. Nu voi intra în detalii, dar dacă mandatul președintelui trebuie corelat cu mandatul Parlamentului, trebuie discutat în Parlament”, a declarat Klaus Iohannis, într-o conferință de presă, la Timișoara, relatează Mediafax.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Întrebat care va fi primul lucru pe care îl va face dacă va fi ales președinte, Iohannis a spus că va veni la Timișoara, la manifestările dedicate Revoluției Române din Decembrie 1989.

”Sper să fie un scor mare după alegeri, pentru că așa simt eu Timișoara, iar după ce voi fi ales, unul din primele lucruri va fi să vizitez Timișoara când se împlinesc 25 de ani de la Revoluție”, a spus Iohannis.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Klaus Iohannis s-a aflat, duminică, la Timișoara unde s-a întâlnit cu primarul Nicolae Robu (PNL), apoi a participat la Festivalul Folcloric al Minorităților și la Festivalul Gastronomic, care se desfășoară simultan în Parcul Rozelor din oraș.

Mai mulți timișoreni aflați la aceste manifestări au dat mâna cu candidatul ACL la Președinție, iar unul dintre comercianți i-a oferit acestuia produse pe care le avea la vânzare.

Ulterior, Iohannis s-a întâlnit cu membri ai PNL și PDL din județ, la Centrul de Afaceri din Timișoara.

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri