ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Klaus Iohannis spune povestea caselor sale. „Îmi doresc să fiu președintele României, nu rentier”

Data publicării:
IOHANNIS LA VIJU

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Klaus Iohannis a spus că actuala sa locuință a fost cumpărată la începutul anilor '90, după ce a vândut apartamentul cu patru camere în care au locuit înainte el și soția sa.

„Iar diferența, pentru că de aici a apărut acel mit cu meditațiile, diferența nu a fost mare și am acoperit-o din venituri din meditații”, a spus el.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „Casa în care am locuit fost cumpărată în două tranșe, prima tranșă de socrii mei, a doua de soția mea și cu mine”, a arătat el.

El a mai spus că a mai cumpărat un apartament în care a stat împreună cu părinții, de la statul român, la un preț foarte mic, pe care l-a plătit „în rate, din salariul de profesor, fără meditații”.

„După care am cumpărat o jumătate de casă de la un prieten care moștenise casa respectivă, în condiții foarte avantajoase, folosind bani din chirii pe apartamentul în care nu am mai locuit, din bani primiți de la socri, părinți, cu ceva bani împrumutați de la prieteni pe care între timp i-am dat înapoi”, a spus Klaus Iohannis.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. El a mai arătat că această casă, aflată în centrul Sibiului, „s-a dovedit a fi o investiție foarte bună, pentru că s-a găsit o închiriere avantajoasă”.

Cu banii din chirii, a mai cumpărat un apartament într-o zonă bună, iar cu banii obținuți și din închirierea acestuia a mai luat „cele două căsuțe care sunt ultimele achizții”.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. El a spus însă că nu este intresat să trăiască din chirii.

„Îmi doresc să fiu președintele României, nu rentier”, a spus el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...