ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Șase dintre candidați sunt juriști

Data publicării:
cotroceni 2014-1

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. După ce a absolvit facultatea de drept, Victor Ponta a fost procuror până în 2002, când a intrat în politică.

Până în 2012, când a devenit prim-ministru, a avut un cabinet de avocatură, dar odată ajuns şef al Executivului s-a suspendat din Barou.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Monica Macovei a absolvit şi ea Facultatea de drept şi a început tot ca procuror. În 1997 demisionează din procuratură şi devine avocat. Se suspendă însă din Barou în 2004, când intră în Guvern. Este membru sau fondator în mai multe ONG-uri.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Tot absolventă de drept şi tot avocat este şi Elena Udrea. Ea a urmat şi cursurile Universităţii Naţionale de Apărare. Pe lângă avocatură, Elana Udrea mai câştigă bani şi de la firmele la care este asociată, cele mai multe activând în agricultură.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Promisiunile, la ordinea zilei

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Şi Teodor Meleşcanu a absolvit Facultatea de Drept, însă a ales o carieră în mediul diplomatic. Din 1966 încoace a fost, pe rând, diplomat, ataşat, secretar şi ambasador. Fostul ministru de Externe şi de Apărare predă în prezent cursuri la trei universităţi, dar este şi acţionar la două firme

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Klaus Iohannis a absolvit Facultatea de Fizică.

A fost profesor în Sibiu şi apoi inspector şcolar, carieră la care renunţă în 2000, când a fost ales primar al Sibiului. Klaus Iohannis nu are acţiuni la firme, însă câştigă două mii de euro lunar din închirierea unor imobile.

Tot profesor este şi Kelemen Hunor. El a absolvit facultatea de Filosofie şi, până să intre în politică, a fost timp de şapte ani redactor la o revistă şi la un post de radio. A publicat şi două volume de poezie şi un roman.

În cursa pentru Cotroceni sunt şi doi ingineri: Dan Diaconescu, absolvent de Politehnică ajuns jurnalist, şi Călin Popescu Tăriceanu, care a absolvit Facultatea de Hidrotehnică.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Klaus Iohannis, scor la jumătate față de Victor Ponta - sondaj Research Grup

Fostul premier PNL a fost inginer şi apoi asistent universitar. După 1990 se lansează în afaceri, mai întâi în presă şi apoi în comerţul cu autoturisme.

La prezidenţiale candidează şi doi economiști, Gheorghe Funar și Constantin Rotaru, un sociolog - Corneliu Vadim Tudor şi un politolog - Szilagyi Zsolt.

Primul tur al alegerilor se va desfăşura pe 2 noiembrie.

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...