Bilanțul ultimelor două săptămâni: proteste în țară, un ministru schimbat și aceeași situație din turul I la secțiile de votare din străinătate

Data publicării:
vot wembley

Imediat după încheierea primului tur de scrutin, românii din diaspora încep mobilizarea pe reţelele de socializare, iar mulţi români trimit scrisori deschise autorităţilor române. Într-una dintre acestea, o tânără de 18 ani din Torino acuză autorităţile de la Bucureşti că, prin proasta organizarea din primul tur, i-au furat dreptul de a vota pentru prima dată în viaţă.

Pe la opt, eram aproape de intrarea în curtea consulatului. Am zis că poate, poate, voi vota şi am hotărât să mai rămân. Când am ajuns, am aflat de la cei din faţă că uşile sunt deja închise. Deci, la opt şi un sfert, uşile erau deja închise şi lumea nu mai putea intra să voteze”, povestește Diana Marina Tendeleu.

Între timp, autorităţile de la Bucureşti se acuză reciproc pentru hosul din primul tur. Ministerul de Externe spune că „nu se pot înfiinţa secţii noi de vot”, iar Biroul Electoral Central că „legea nu opreşte Ministerul să creeze secţii”. Românii din străinătate cer soluţii prin care autorităţile să le garanteze că nu vor mai sta ore în şir la coadă pentru a vota. După aproape cinci zile de pasat responsabilităţi, ministrul de Externe Titus Corlăţean promite câteva măsuri care, în opinia sa, ar fluidiza procesul de votare.

„Mărirea spre maximum, la 7, a cabinelor de vot și bineînțeles și ştampilele alocate membrilor secțiilor de votare”, declara Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, în 7 noiembrie.

Fără o soluţie clară din ţară, la exact la o săptămână de la primul tur al alegerilor, românii din diaspora ies cu miile în stradă, în marile capitale europene. Ei cer demisia ministrului de Externe şi mai multe secţii de votare în străinătate.

Protestele din diaspora produc un prim efect la Bucureşti - ministrul de Externe demisionează.

„Am decis să îmi depun mandatul. L-am informat și pe premier, nu pot să accept și nu accept să încalc legea, nu pot accepta ca MAE să fie presată să încalce legea pe considerente politice. Nu există o bază legală pentru suplimentarea secțiilor de vot din străinătate”, spunea Titus Corlățean in 10 noiembrie.

Pentru românii din diaspora, demisia lui Titus Corlăţean nu aduce şi rezolvarea problemei.

Nu vedem o rezolvare simpla demisie a domnului Corlăţean. Trebuie soluţionată situaţia dezastruoasă care există în diaspora şi mi se pare că domnul Corlăţean se spală pe mâini de situaţia aceasta”, spune Oana Cotiuşcă, româncă stabilită în Marea Britanie.

Locul lui Titus Corlăţean este luat imediat de Teodor Meleşcanu. Însă, chiar din prima sa zi ca ministru de Externe, acesta spune că nici el nu poate face mare lucru în privinţa votului din diaspora.

„Nu are rost să ne ascundem după deget, pe legislația actuală nu este posibil, dacă se vor face derogări putem discuta, dacă nu, ne vom concentra pe măsurile care privesc fluidizarea votului”, declara Teodor Meleșcanu în 11 noiembrie.

Românii din străinătate anunţă pe reţelele de socializare că vor ieşi în număr şi mai mare la vot în turul doi chiar dacă vor trebui să meargă şi sute de kilometri până la cea mai apropiată secţie de votare.

În sprijinul lor, un român stabilit în Germania a creat o platformă online unde cei care locuiesc în aceaşi localitate sau în oraşe vecine să se poată grupa pentru a împărţi cheltuielile de transport.

Aceeaşi mobilizare şi în Suedia. Zeci de români din Göteborg şi Malmö sunt hotărâţi să meargă să voteze tocmai în Danemarca, la Copenhaga, asta pentru că în Suedia a fost organizată o singură secţie de votare, la Stockholm.

Citiți și:
CONFRUNTAREA VIRTUALĂ PONTA-IOHANNIS. Candidații, față în față, despre principalele teme care vor influența viitorul României
Traian Băsescu: Îi rog pe români să meargă la vot. E evident că membrii Guvernului încearcă să obstrucționeze votul din stăinătate
Biroul Electoral pentru Străinătate: Potrivit legii, la închiderea secţiilor pot vota doar cei aflaţi în sala cu cabinele de vot
Turcii din Germania au putut vota în secţii speciale, amenajate pe stadioane și în săli de sport
VIDEO. Zeci de mii de oameni au manifestat în marile orașe pentru ca românii din diaspora să voteze
HARTA votului din diaspora. Cele mai multe secții de votare sunt în Italia, Spania și SUA

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri