DEZBATERE Klaus Iohannis – Victor Ponta. Pensiile, tema sensibilă a campaniei

Data publicării:
captura noua bani 300 de lei-1

Klaus Iohannis: Dl. Ponta, de ce aţi minţit pensionarii că le tai pensiile?

Victor Ponta: Dl. Iohannis, am spus ceea ce veți face. Dvs., cu Predoiu și cu Blaga.

Klaus Iohannis: De unde știți ce voi face eu?

Victor Ponta: Aţi mai făcut-o o dată.

Klaus Iohannis: Eu nu am făcut-o.

Victor Ponta: Dar cei de lângă dvs. au făcut-o?

Klaus Iohannis: Sunteţi într-o eroare.

Victor Ponta: Dvs. vă uitaţi la 5 milioane de pensionari şi le spuneţi că nu le-a tăiat nimeni pensia.

DEZBATERE Victor Ponta-Klaus Iohannis. Confruntarea pentru Cotroceni. Ce spun candidații despre votul din străinătate, justiție, economie și politică externă

Klaus Iohannis: Dacă vorbim de pensii, eu vreau să fiu preşedintele României ca să avem o economie funcţională pe care să o scoatem din recesiunea tehnică în care a băgat-o Guvernul Ponta, care este foarte ineficient. Trebuie să ştiţi, dragi pensionari, că indexarea pensiilor este obligatorie prin lege şi nu vi se face un favor. Guvernul este obligat să facă asta. Când voi fi eu preşedintele României economia va deveni funcţională şi pensiile vor creşte. Eu vă garantez că nu se vor tăia pensii niciodată cât voi fi eu preşedintele României. Afirmațiile din acei fluturași cu care pesediștii v-au speriat au fost o campanie mizerabilă a PSD, s-au folosit de o instituție publică și ați crezut că poștașul vă aduce o înștiințare.

Victor Ponta: Obligaţia de a indexa pensiile nu are nicio legătură cu creșterea economică. E prevăzută în legea 263/2010 care nu s-a aplicat când guvernau colegii dvs, dar s-a aplicat în guvernul USL și se va aplica și în următorii ani.

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri