PMP decide pe cine susţine în turul II al alegerilor

Data publicării:
vot udrea

 

ACTUALIZARE 16.51. Elena Udrea a postat pe pagina sa de Facebook următorul mesaj:


Secretarul executiv al PMP, Vasile Gherasim, a declarat pentru Mediafax că, după părerea lui, PMP susţine dreapta în orice variantă, însă problema apare odată cu anunţul lui Klaus Iohannis, candidatul ACL la prezidenţiale, că nu va negocia cu nimeni.

"Părerea mea este că noi susţinem dreapta în orice variantă, însă, în condiţiile în care Klaus Iohannis apare la televizor şi spune că nu negociază cu nimeni, nu putem să intrăm cu forţa în casa omului. În aceste condiţii, vom discuta ce atitudine politică să avem atunci când cel care ar trebui să fie partener îţi spune "nu veni la mine că e poarta încuiată"", a adăugat Vasile Gherasim.

El a spus că, din experienţa lui politică, nu a mai întâlnit aşa ceva, ca un lider politic să nu considere negocierea drept o tehnică şi practică politică modernă.

"În experienţa mea, eu nu am întâlnit aşa ceva, ca un lider să nu considere negocierea şi compromisul drept tehnică şi practică politică modernă", a menţionat Gherasim.

El a precizat că la Snagov se va reuni conducerea partidului de la nivelul judeţelor până la nivelul central, într-o şedinţă a Consiliului Naţional al PMP, la care se va face şi o analiză a rezultatelor obţinute de partid în primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Candidatul PMP, Elena Udrea, a obţinut la alegerile din 2 noiembrie 5,20% din voturi.

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri