Preşedintele, jucător în campanie

Data publicării:
Traian Basescu declaratii 9 octombrie - presidency.ro

Traian Băsescu a susţinut-o pentru Elena Udrea şi a sfătuit-o ca, în turul doi, să nu dea voturile nici unul dintre candidaţi. După turul întâi, n-a mai ieşit în public, dar a scris o scrisoare adresată celor doi contracandidaţi în care i-a invitat să se dueleze în dezbaterea finală la Palatul Cotroceni.

Întrebat în august, la un post de televizizune pe cine va vota între Victor Ponta şi Klaus Iohannis, Traian Băsescu a răspuns: „La fel cum am spus-o şi public, între Ponta şi Crin, l-aş fi votat pe Crin Antonescu, ştii? Adică, răul cel mai mic, asta pare a-şi fi revenit. (Deci Ponta nu are nicio şansă să câştige votul dumneavoastră, am înţeles – rep.). Al meu, nu”.

Asta declara Traian Băsescu în luna august, cu mult înainte de începerea campaniei electorale. După ce candidaţii au intrat oficial în lupta pentru Cotroceni, şeful statului a făcut o declaraţie care a aruncat în aer scena politică.

Victor Ponta trebuie să recunoască că în perioada 97-2001 a fost ofiţer acoperit al SIE”, spunea Traian Băsescu în 14 octombrie.

Dânsul vrea să devină preşedinte. Ca preşedinte te pune într-o situaţie dificilă, dacă ai o asemenea taină. Şi oricând eşti manevrabil. Poate fi şantajat. De către fostul lui ofiţer de legătură, chiar de serviciu”, afirma şeful statului în 28 octombrie.

Acuzaţia a fost negată vehement de Victor Ponta care a spus imediat că preşedintele minte.

Săgeţile lui Traian Băsescu nu l-au ocolit nici pe Klaus Iohannis, considerat de preşedinte drept "răul cel mai mic".

Îl văd tăcut, îl văd introvertit, aşa... Cu ce impresie rămân eu când a fost întrebat prima dată cum şi-a făcut cele şase case şi a răspuns din meditaţii. Când am văzut, râdeam singur în birou, dimineaţă. Măi, omule, din 2008 şi până acum ai fost premierul Grivco, erai în spatele lui Geoană în 2009, ai vrut în 2009, cu alianţa de la Grivco, să îl înlocuieşti pe Boc. Până mai ieri, inclusiv în 2012, ai participat la suspendarea preşedintelui, cu mandatul pe care l-ai dat reprezentantului tău în Parlament. Până în ianuarie, spuneai că e bun Ponta, că e rău Băsescu. Acum, de când ai devenit candidat, ai devenit candidatul dreptei. Cine eşti, Iohannis? În ce crezi?”, afirma preşedintele în 17 septembrie 2014.

Nu s-a lămurit Traian Băsescu în ce crede Klaus Iohannis, dar şeful statului şi-a stabilit clar candidatul favorit, provenit din partidul său de suflet - PMP.

„Categoric susţin candidatul la funcţia de preşedinte al României al acestui partid. Astăzi este Elena Udrea. Categoric o voi susţine în campania electorală pentru că este candidatul PMP”, susţinea Traian Băsescu în 29 august 2014.

Iar ca semnal de susţinere, cu câteva zile înainte de startul campaniei electorale şi chiar în ziua când liderul PMP îşi lansa candidatura la Preşedinţie, Traian Băsescu ieşea la un restaurant cu Elena Udrea şi Emil Boc. În aceeaşi formulă s-au întâlnit cei trei şi cu câteva zile înainte de primul tur al alegerilor.

Declarat susţinător al Elenei Udrea, Traian Băsescu nu s-a ferit să spună că nu crede în şansele liderului PMP de a ajunge la Cotroceni: „Nu mă treceţi în categoria naivilor care cred că Elena Udrea poate câştiga alegerile prezidenţiale. Pentru mine e foarte important ca Elena Udrea să obţină un rezultat acceptabil pe care să se poata consolida PMP-ul”.

Candidatul preferat al lui Traian Băsescu a părăsit competiţia după primul tur de scrutin. Preşedintele a sfătuit-o pe Elena Udrea să nu negocieze, în turul II, voturile pentru niciunul dintre cei doi candidaţi rămaşi în competiţie. PMP nu a negociat, dar Elena Udrea le-a trasmis alegătorilor ei că votul din 16 noiembrie trebuie să fie anti-Ponta.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri