SĂPTĂMÂNA PREȘEDINȚILOR. Final de mandat pentru Traian Băsescu – 10 ani de luptă cu presa

Data publicării:
presedinte presa

Aşa s-a ajuns în 2010 ca în strategia naţională de securitate să fie trecute şi campanile de presă ca o vulnerabilitate a statului român. Traian Băsescu nu i-a iertat nici pe reporterii care îl deranjau cu întrebări. În ziua alegerilor europarlamentare din 2007, preşedintele a confiscat telefonul unei jurnaliste.

Voi fi un apărător devotat al libertăţii presei, care, în ultimii patru ani, a înregistrat un regres grav, din cauza constrângerilor şi presiunii politice fără precedent practicate faţă de mass-media. Confiscarea libertăţilor presei este primul pas spre confiscarea libertăţilor cetăţeneşti. Victoriile democraţiei nu pot avea loc fără existenţa presei libere, a dreptului la cuvânt şi la libera exprimare”, spunea viitorul președinte Traian Băsescu în 2004.

Or tocmai libertatea presei l-a transformat pe şeful statului în cel mai mare adversar al ei. Criticat pentru diversele sale acţiuni politice, Traian Băsescu a început să atace puternic presa acuzând interesele obscure pe care această le-ar urmări. O acuzaţie gravă viza faptul că anumiţi patroni media vor să discrediteze instituţiile statului şi îşi implică televiziunile şi ziarele în bătălia politică.

Grupurile de interese care domină trusturi mass-media şi le utilizează în bătălia lor de discreditare ori a adversarului de piaţă, ori a instituţiilor statului sunt grupuri nelegitime, sunt grupuri de tip mafiot". Spunea aceste lucruri Traian Băsescu, în februarie 2006, chiar la şedinţa de bilanţ a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În anii următori relaţia preşedintelui cu presă s-a deteriorat constant. A devenit un adevărat război de gherilă. Ieşirile publice ale şefului statului au devenit şi mai agresive în momentul în care familia lui a devenit subiect de presă. Vizate au fost în special cele două fiice, Ioana şi Elena.

Traian Băsescu: „Tipul acesta de bătălie cu atacuri virulente şi mincinoase la persoană arată slăbiciunea sistemului mafiot, zdruncinat profund şi înfricoşat. Declaraţia mea din această seară, făcută, repet, în primul rând în calitate de cap al acestei familii cu trei femei pe care am obligaţia să le apar, să le respect, chiar dacă analiştii tonomat îşi recită în continuare calomniile”.

Traian Băsescu a ţinut întotdeauna să precizeze că nu atacă presa, ci practicile folosite de o parte a ei. Aşa a apărut, în 2008, termenul de "tonomate": acei analişti care, susţine Traian Băsescu, sunt plătiţi de patron doar pentru a denigra.

Traian Băsescu: „Dictatura presei, dictatura tonomatelor şi a mogulilor de presă este inadmisibilă într-o democraţie, iar practicile pe care le au trebuie criticate. Stăpânii acestor tonomate vor să dobândească controlul pe insituţiile politice ale statului. Vor un preşedinte care să nu aibă curaj şi care să nu le spună nimic…"

Traian Băsescu nu s-a limitat la războiul cu „mogulii” de presă. De-a lungul mandatului sau, a avut mai multe reacţii considerate exagerate şi jignitoare la adresa reporterilor.

În urmă cu aproape opt ani, şeful statului a făcut un gest care a uimit pe toată lumea. La ieşirea dintr-un supermarket, Traian Băsescu i-a confiscat telefonul unei jurnaliste doar pentru că îl filma şi insista să i se răspundă la întrebări.

- M-am gândit la o întrebare. Ce procent aveţi pentru mâine, pentru diseară?

- Hai mă, păsărică, nu ai şi tu treaba azi?

- La numărătoarea voturilor, ce credeţi că va fi, care va fi rezultatul?

Atât era de agresivă ţigancă asta împuţită… Nu ştiu, Maria, dar trebuia să i se întâmple odată", i-a spus ulterior președintele, în mașină, soției sale. Telefonul confiscat a înregistrat însă conversația și președintele a fost sancționat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

În 2009, Traian Băsescu se hotărăşte să candideze pentru un nou mandat. Conflictul cu presa intră într-o nouă fază: devine temă de campanie. Şeful statului pozează într-o victimă a presei. La alegerile din 2004, ajungea la Cotroceni promiţându-le românilor că îi va scapă de corupţi. Cinci ani mai târziu, Traian Băsescu îi demonizează pe "moguluii" de presă: în opinia preşedintelui, ei reprezintă răul cel mare şi sunt puşi în slujba unor grupuri de interese obscure care vor să destabilizeze statul.

Nu am să fac niciodată compromisuri cu mogulii presei atâta timp cât modul în care îşi utilizează trusturile de presă este lipsit de deontologie profesională nu respectă decât un singur azimut, acela al interesului de a avea linişte pentru trecutul lor", promitea Traian Băsescu.

Aşa se face că în 2010 sintagma „campanii de presă” apare în strategia de securitate a ţării. Potrivit documentului, „fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului reprezintă o altă vulnerabilitate a statului român."

Traian Băsescu explica: „Voiculescu a investit. Uitaţi-vă câţi lachei are care mint. Plăteşte oameni, ştii de unde să-l iei. Unul din motivele pentru care am vorbit de vulnerabilităţi la adresa securității naţionale din cauza mass-media a fost legat de ceea ce face trustul Intact. E adevărat că Parlamentul n-a vrut să valideze."

Iar războiul cu respectivul trust media a continuat. Aproape că nu a existat ieşire publică a preşedintelui în care să nu facă referire la modul în care anumiţi jurnalişti înţeleg să îşi exercite profesia. Aşa s-a ajuns că, la suspendarea din 2012, Traian Băsescu să trateze unele televiziuni asemenea inamicilor politici. El le-a acuzat că fac propagandă. Rezultatul referendumului a fost considerat de preşedinte, mai cu seamă, o victorie. Una împotriva trusturilor care îl criticau: „Am ajuns la această fractură în societate ca urmare a minciunii continue care a fost propagată de televiziunea securistului Felix, ale infractorului, şi a merge înainte înseamnă a continua să turnăm otravă în capul românilor. Le mulţumesc celor ce au salvat astăzi drumul european al României".

După 10 ani de mandat, presa în al cărei apărător se erija Traian Băsescu în 2004 este astăzi mai decredibilizată şi polarizată ca oricând. O presă pentru ai cărei reprezentanţi şeful statului a fost neobosit în a le găsi epitete: de la „mogul” la „tonomate", de la „domnişoare rujate cu ochii cât cepele" la „nulităţi".

Citiți și: 

SĂPTĂMÂNA PREȘEDINȚILOR la Digi24. Portret de președinte: Klaus Iohannis, politicianul „neamț” de România
SĂPTĂMÂNA PREȘEDINȚILOR la Digi24. Final de mandat pentru Traian Băsescu – reușite

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri