Dorin Coltofeanu: Artă figurativă, liniște, lumină

Elena Tănase Data publicării:
coltofeanu

Dorin Coltofeanu e un adept declarat al artei figurative. E un artist contemporan la care impactul emoţional vine din culoare şi forme clar definite. Nu trebuie să ghiceşti ce vezi. Dar dacă eşti mai atent, înţelesurile se multiplică şi te pun pe gânduri în asemenea măsură încât te cufunzi realmente în peisaj. Nici o problemă :-) Atmosfera lui Dorin Coltofeanu e liniştitoare şi calmă. Nu lipsită de suspans! Legea gravitaţiei nu mai funcţionează.

Născut la Întorsura Buzăului, în 1950, Dorin Coltofeanu a absolvit Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti în 1979. A fost unul dintre studenţii lui Corneliu Baba.

Parte din expoziţii de grup în Marea Britanie, Franţa, Spania, Rusia, Belgia, lucrările lui Dorin Coltofeanu pot fi identificate dintr-o mie. Culori serene, pastel, figuri expresive, lumină albă, mângâietoare, atotstăpânitoare.

Ca să îl întâlnim pe artist am străbătut galerii, coridoare, scări strâmte şi întortocheate. Clădirea aflată în miezul Bucureştiului, nerenovată de la ocupaţia sovietică, face parte din renumitele "Aşezăminte Brătianu", donaţia premierului Unirii pentru artişti şi cărturari. Drumul prin labirint ne-a fost pe deplin răsplătit. Am ajuns... în rai. În orice caz, în cu totul alt timp/spaţiu. Poate că aşa ar fi arătat planeta dacă Eva nu ar fi fost atât de convingătoare sau dacă Adam şi-ar fi păstrat cumpătul la momentul T zero. Timpul nu ar mai fi fost duşmanul nostru, ci prietenul cel mai bun.

De altfel, Dorin Coltofeanu declară ferm că întinde şi ordonează în lucrările sale timp. Timpul pe care cei care privesc o pictură îl pot câştiga. 

Dorin Coltofeanu: Sunt în atelier singur, sunt înconjurat de pânze, culori şi o mulţime de obiecte vechi, obiecte dintre ele multe dintre ele nu mai sunt, nu mai ştie nimeni pentru ce sunt. Acest obiect vechi pentru pus dopuri la sticla de vin. Ne trezeşte nişte amintiri pe care probabil că nici nu le avem. Acest obiect, nimeni nu ştie despre ce e voba. E un obiect ţărănesc pentru cărat saci cu porumb, cu grâu. Două persoane ţin obiectul şi cară sacul foarte uşor. Eu îl folosesc când nu e nimeni aici şi car saci cu timp.Timpul care este în aceste lucrări şi care este alt timp decât cel pe care îl avem noi.

Elena Tănase: Puteţi să mai ridicaţi odată acest obiect? Cu acest obiect căraţi timpul?

Dorin Coltofeanu: Da. Car timpul, car spaţiul, car personaje şi car amintiri care nu sunt ale mele.

Fiinţe serafice şi misterioase, zbor, linişte, linişte ca de la marginea lumii, înmiresmată, o linişte în care n-are rost să dormi pentru că oboseala a dispărut.

Atmosfera pastel nu este însă dulceagă. Dorin Coltofeanu nu pictează bomboane fondante. Lucrările ascund tensiuni, singurătăţi, dureri care au nevoie să fie vindecate. Personajele lui Dorin Coltofeanu seamănă cu noi. Fiecare privind în altă direcţie.

Dorin Coltofeanu: Oamenii încearcă să ajungă în spaţiu, fiecare se gândeşte la altceva, iar lumea e diferită de ceea ce este aici pe pământ. Al cincelea priveşte în jos. Unii spre sânga, alţii spre dreapta, fiecare are altă direcţie.

În plus, Dorin Coltofeanu pare o voce polemică redutabilă. A optat categoric pentru pictutra figurativă, e evidentă prezenţa înţelesurilor suprapuse şi abstracte în tablourile sale, ca şi impactul emoţional imediat - artă contemporană după toate canoanele, dar şi o declaraţie de război. Dorin Coltofeanu are multe de spus despre artiştii contemporani care au nevoie de note de subsol ca să poată fi înţeleşi.

Dorin Coltofeanu: Prin arta abstractă eu înţeleg o pictură care are compoziţie, are culoare. Din această cauză, am văzut în multe muzee de artă contemporană lucrări pe care nu le înţeleg pentru că nu au nici culoare, nici compoziţie şi care nu îţi transmit nimic. Trebuie să vină criticul şi să îţi spună despre ce este vorba. La mine, fiind figurativă, de exemplu aici este vorba despre peisaj din Ardeal, e clar că este din Ardeal, chiar casele sunt de pe lângă Braşov, biserica se vede că este biserică veche, iar în spaţiu este un mit vechi: "Jocul ielelor"!

În aceiaşi logică, a înţelesurilor clare, Dorin Coltofeanu a ales să doneze pentru Crucea Roşie, lucrarea "Familie". Ca să o cumpăraţi la licitaţia din 2 iulie, trebuie să vă înscrieţi pe artmark.ro. Dacă fetiţa sau băieţelul din imagine nu vă vor convinge să donaţi pentru Crucea Roşie o sumă mare, poate vă convinge pisica. Fiinţele acestea obţin întotdeauna ce şi-au propus: o viaţă fără griji.

Dorin Coltofeanu: Este vorba despre un joc de copii, o fetiţă şi un băiat, iar lângă ei este un animal de casă, o pisică. M-am gândit că este vorba de copii, e uşor de înțeles. Este veselia copilăriei, lipsa de griji şi lipsa de probleme.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri