Ioan Sbârciu: Atmosferă, mister, romantism

Elena Tănase Data actualizării: Data publicării:
sbarciu

Atmosferă, mister, romantism. Trei cuvinte care ar putea defini opera lui Ioan Sbârciu. Picturile sale se găsesc în colecţii de stat sau private în Germania, Franţa, Elveţia, Olanda, Spania. Artistul pledează vizual pentru iubire şi bunătate. Pare un Don Quijote al artei contemporane.

Născut în 1948 la Feldru, în jud. Bistriţa Năsăud, a absolvit Institutul de Arte Vizuale de la Cluj în 1973. Artist consacrat de decenii şi iniţiatorul unor proiecte de cercetare şi studii în Arte cu peste 80 de instituţii specializate, din Europa şi Statele Unire este rectorul actualei Universităţi de Artă şi Design Cluj şi unul din liderii Uniunii Artiştilor Plastici din România. Lucrările sale au fost expuse în galerii şi muzee de artă contemporană la Barcelona, Malmo, Nantes, Paris, Nurenberg, Koln, Veneţia.

Pedagog remarcabil, pictor de mare anvergură, inspirat, lui Ioan Sbârciu i s-a prezis la vârsta de patru ani că va deveni pictor. Şi exact asta a devenit. Obişnuieşte să picteze serii: Răpirea Europei, Pădurea de cenuşă, Peisaj Transilvan - inclusiv lucrări dedicate zonei Roşia Montana, Labirit, Corpus. Picturile sale se găsesc în colecţii de stat sau private în Germania, Franţa, Elveţia, Olanda, Spania sau Elveţia.

Intraţi în atelierul artistului, suntem acaparaţi într-o secundă de atmosfera colorată a lucrărilor. Odată ce ai pătruns în lumea lor, respiri altfel de aer, un aer al culorii, al formelor imponderabile. Dacă urmăreşti paşii pensulelor pe pânze şi ai în minte nişte note muzicale, traseele culorilor se vor transforma în paşi de dans. Dacă tânjeşti după o vacanţă, în mişcarea vântului printre copaci în peisajul transilvan, iar dacă îţi e dor să călătoreşti în liniile aeriene ale norilor, cele pe care nicio pandemie nu le va opri vreodată. Ferecat în valurile lui de acrilic sau ulei, Ioan Sbârciu admite că e pasionat de mister.

Ioan Sbârciu: Mă interesează foarte mult misterul. Sunt impresionat, întotdeauana am fost de un lucru care conține un mister. Rămân un romantic, dar misterul e primul lucru pe care îl urmăresc. Trebuie să aibă un anume mister.

Dar nu orice fel de mister. Ioan Sbârciu se dovedeşte lipsit de emfaza celor care au grijă să treacă drept cinici de teamă că bunătatea nu e interesantă, nu e la modă şi nu aduce profit.

Ioan Sbârciu: Cel mai important după sănătate e iubirea, dragostea, cum vrem să o numim. Eu aş vrea să transmit acest lucru, care este un mesaj de iubire, prin ceea ce fac. Chiar și un gest de dăruire e o mare virtute, virtutea cea a dărniciei. Prin micile noastre gesturi, ca acesta, punem în evidenţă această calitate a iubirii. Cred că mi-ar plăcea să pot să transmit aceste lucru prin lumea culorilor, a gesturilor în primul rând, şi prin atmosferă și printr-o stare de grație la care artistul de oprește și consideră finită lucrarea, nu mai lucrează la ea. În momentul în care lucrez sunt încărcat de iubire aşa că într-un fel sau altul tot trebuie să transpară.

Una din seriile cele mai relevante pentru întreaga operă a lui Ioan Sbârciu îl are în centru pe Don Quijote. Cei care îl cunosc bine pe artist pot spune dacă nu cumva seria s-ar putea numi la fel de bine şi autoportret. Poate nu întâmplător, previziunea că va deveni pictor când era copil a venit după ce a desenat doi cai. Unul pentru el şi altul pentru Sancho Panza, de ce nu? O astfel de lucrare - Don Quijote - este şi cea donată pentru Crucea Roşie. Poate fi cumpărată la licitaţia Artmark din 2 iulie.

Ioan Sbârciu: Am ales această lucrare pentru că orice artist trebuie să se afle și în ceasul lui Don Quijote, adică de a avea dorința de a schimba lumea după propriile legi. Dorința e a tuturor de a se schimba în bine, de a reveni la ce a fost mai bine. Cel mai bun exexemplu e Don Quijote, prin gestul pe care îl fac de dăruire. Don Quijote zice că cine are spiritul liber nu poate fi sclav. Noi trebuie să avem spiritul liber, să nu ne temem, să ne ferim de el, dar învingem virusul sau răul pe care nu-l vedem, dar îl simțim. Cred că de asta am ales această variantă.

Cu o vastă experienţă de viaţă şi o carieră de succes, Ioan Sbârciu prin pictura sa, dar şi prin cuvinte, că da, e adevărat că răul şi urâtul pot părea dominante la un moment dat, ba chiar şi în perioade mai lungi de timp, dar că binele, aşa fragil, şchioapăt şi vulnerabil cum pare el, ţine de fapt lumea în mişcare. E mult de iubit în jur. Dar privind culori diafane ori de cenuşă, e posibil să începi descoperirea cu un personaj fascinant, unul mai apropiat decât oricine altcineva...

Ioan Sbârciu: Din când în când, trebuie să te uiți în interior, să-ți scrutezi ființa, să te împaci cu tine, ca să înveți să faci asta, ca și iubirea, trebuie să începi cu tine, ca să poți iubi pe alții.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...