Drumul Banilor: Colegiul Medicilor cere clarificarea legislaţiei

Andreea Nicolae Laurentiu Mihu Data actualizării: Data publicării:
Colegiul Medicilor Romania 2016

Sursa: Pagina Colegiului Medicilor din România

Digi24 a arătat, pe parcursul mai multor episoade, cum 90 de companii farma au plătit, în 2014, peste 160 milioane lei medicilor, asistenţilor şi organizaţiilor profesionale ale acestora, în condiţiile în care, de circa zece ani, este definită drept incompatibilitate colaborarea cadrelor medicale cu firmele de medicamente. Dan Zaharescu, director executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM, organizaţie ce reprezintă 28 de companii farma), a explicat situaţia prin dorinţa firmelor de a acoperi absenţa unei politici publice de încurajare sau de facilitare a procesului educaţiei medicale continue în rândul medicilor. Or, Colegiul Medicilor din România, organizaţie profesională naţională care se ocupă, în primul rând, de „controlul și supravegherea exercitării profesiei de medic" susţine că, pentru rezolvarea problemei, se impune înainte de toate clarificarea legislaţiei în vigoare. Din păcate, Ministerul Sănătăţii, structură ce are drept de iniţiativă legislativă, nu s-a arătat deloc interesat de aspectele sesizate de Digi24.

CMR solicită public rezolvarea „acestei situaţii comune întregului corp medical”

„Interesul participării la evenimentele profesional-științifice este o obligație etică și deontologică a medicilor, dar și a angajatorilor acestora, fiind vital în interesul pacienților și al exercitării profesiei medicale”, precizează reprezentanţii medicilor într-o declaraţie adoptată ieri. Potrivit acestora, se impune modificarea legislaţiei în vigoare în sensul clarificării mecanismului finanţării educaţiei medicale continue, ori de către angajator (spital sau clinică, de stat sau privat/ă) ori de către „finanţatorul activităţii medicale” (inclusiv firmele de medicamente). „CMR nu are drept de iniţiativă legislativă (...), dar solicită public rezolvarea acestei situaţii comune întregului corp medical”.

Cât despre afirmaţia reprezentantului ARPIM referitoare la „deficitul” de politici publice pe care l-ar acoperi companiile farma atunci când dau bani medicilor pentru ca aceştia să participe la congrese naţionale şi internaţionale, CMR arată că are în componenţa sa un Departament Profesional-Ştiinţific şi Învăţământ ce are ca scop „reglementarea şi dezvoltarea” domeniului educaţiei medicale continue. „Dacă activitatea de sponsorizare este urmată de activitate medicală nelegală, există prevederi legislative prin care autoritățile controlează și elimină aceste situații”, mai susţine, în declaraţia adoptată, Colegiul Medicilor din România.

Explicaţiile parţiale ale ARPIM

După lansarea campaniei „Afacerea medicamentul. Drumul banilor”, Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente a susţinut, print-un comunicat de presă, că firmele de medicamente nu ar face altceva decât să suplinească lipsa unor politici publice. „În acest moment, în România nu există o politică publică de încurajare sau de facilitare a procesului de educaţie medicală continuă în rândul medicilor. Din această cauză, aceştia au acces limitat la tratate ştiințifice sau la studii despre medicamentele noi, ori la evenimente medicale în cadrul cărora sunt prezentate noutățile în medicină. Companiile farmaceutice încearcă să acopere acest deficit punându-le medicilor la dispoziție informaţii despre medicamentele lor sau facilitându-le accesul la diferite congrese şi simpozioane de profil”, a transmis ARPIM.

Ulterior, directorul executiv al asociaţiei, Dan Zaharescu, a explicat în studioul Jurnalului de seară al Digi24, că firmele „fac mecenat şi în niciun caz nu se cumpără prescripţii medicale”. „Prescrierea de medicamente este la latitudinea medicului și ține de chestiunile lui de conștiință și de pregătirea profesională, deontologia pe care trebuie să o respecte”, a detaliat acelaşi director executiv al ARPIM, după o întâlnire avută cu oficialii Ministerului Sănătăţii.

Interesant este că niciun moment, pe parcursul intervenţiilor pe subiectul banilor plătiţi de companiile farma, reprezentantul firmelor de medicamente nu a oferit explicaţii cu privire la celelalte activităţi pentru care medicii au primit bani. Este vorba de consultanţă, „speaker fee”, drepturi de autor, chiar şi de participarea la evenimente de promovare a unor medicamente.

Problematica finanţării cadrelor medicale de către companiile farma este deosebit de complexă, atât din perspectiva legislaţiei nerespectate, cât şi a numeroaselor părţi implicate.

Citiţi şi:

Afacerea Medicamentul. Drumul banilor (1): Medicii, farmaciștii și asociațiile profesionale din domeniul sănătății au luat, în 2014, peste 35 mil. euro de la producătorii de medicamente

Afacerea Medicamentul. Drumul banilor (2): Cum acoperă neregulile Agenția Națională a Medicamentului. Ministerul Sănătății, nepăsător

Afacerea Medicamentul. Drumul banilor (3): Medicii care au luat cei mai mulţi bani de la companiile farma

Afacerea Medicamentul. Drumul banilor (4): „Paznicii” integrității medicilor, plătiți și ei de producătorii de medicamente

Afacerea Medicamentul. Drumul banilor (5) - Incompatibilii din comisiile cheie ale Ministerului Sănătății

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate