Sari la conținut

De la teatru la biserică. Povestea actorului-diacon

Se află pe scenă de peste 20 de ani, însă înainte de teatru a descoperit teologia. A ales, totuşi, să fie actor, dar şi-a dat seama că are nevoie să fie mai aproape de Dumnezeu. Actorul Ovidiu Cuncea a devenit, de curând şi diacon. Slujeşte la mai multe biserici din Bucureşti şi continuă să îşi bucure semenii prin teatru şi prin rugăciune.

Este actor la Teatrul Naţional din Bucureşti. Îl ştim din sălile de spectacol sau poate de la televizor, însă credincioşii îl întâlnesc la biserică. De patru ani, Ovidiu Cuncea este diacon la mai multe biserici din Bucureşti.

„Am început să-L caut când am început să-mi pun primele întrebări: de ce sunt bisericile pictate? De ce preoţii ţin slujbă duminica? Căutarea lui Dumnezeu a început prin întrebări simple şi foarte lumeşti. De ce lumea crede în Dumnezeu? De ce lumea crede că Dumnezeu a făcut lumea? Şi din întrebare în întrebare a început să mi se arate câte un pic, câte un pic. Şi ceea ce eu credeam, începeam să şi descopăr. Şi apoi descopeream că lumea este făcută perfect. Şi apoi am descoperit că nimic nu e întâmplător în viaţa noastră. Nimic... şi bucuriile, şi necazurile, ele se întâmplă pentru că trebuie să se întâmple”, spune Ovidiu Cuncea, actor și diacon.

Ovidiu Cuncea are astăzi nu doar o meserie, ci şi o misiune. Este convins însă că nu ar fi putut face teatru fără credinţă.

Actorul are daruri. Noi, ca oameni avem daruri. Suntem frumoşi, suntem deştepţi, suntem dăruiţi cu talent pentru a fi pe scenă sau a picta sau a sculpta sau a cânta sau a fi un medic extraordinar. Acestea sunt daruri. Diferenţa dintre dar şi har este că harul vine prin profundă rugăciune”, spune el.

Părintele Aurel Mihai l-a văzut prima oară pe Ovidiu Cuncea la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti, în anul 1986. Au devenit colegi, iar mai târziu, prieteni. Şi chiar dacă are de-a face cu o poveste specială, cea a actorului devenit diacon, ştie că în sufletului omului este loc pentru amândouă.

Cred că părintele Cuncea reuşeşte să le împace înţelegând faptul că şi prin viaţa de actor îi slujeşte de fapt lui Dumnezeu şi oamenilor”, spune Aurel Mihai, preot.

Colegii actori văd alegerea pe care a făcut-o Ovidiu Cuncea ca pe o binecuvântare.

Nu oricine poate să facă chestia asta. Una este să fii credincios şi alta e să fii habotnic. El aduce credinţa asta şi în sufletul nostru aşa, liniştea asta asta, nu te agresează, te duci cu drag la el”, spune Liliana Mocanu, actriţă.

Am fost la el la biserică şi e altfel decât aici. E o altă lume şi el face cu atâta credinţă şi cu atâta dăruire tot ce face acolo, la biserică”, spune Ileana Olteanu, actriţă.

Scena îi aduce satisfacţii, însă credinţa îl ajută pe Ovidiu Cuncea să caute un sens mai înalt.

Astăzi, într-o lume atât de frământată, bucuria o găseşti foarte greu. Aproape tot ce mi-am dorit cu rugăciune, mi s-a întâmplat. Şi atunci am simţit tot timpul bucuria sau nevoia de a întoarce înapoi celui pe care nu-L văd, dar îl ştiu, nu Îl am în faţă, dar sunt sigur că există, să-I mulţumesc într-o formă vizibilă”, spune Ovidiu Cuncea.

Etichete: teatru , biserica , actor , teologie , diacon , ovidiu cuncea

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale