Sari la conținut

INTERVIU. Vasile Boerean, „torționarul bun” de la Gherla. Cum l-a ajutat pe Nicolae Steinhardt să iasă teafăr din închisoarea comunistă

Unul dintre prizonieri este Nicolae Steinhardt, intelectual de marcă din perioada interbelică. Temnicerul care l-a ajutat să iasă teafăr din penitenciarul Gherla a povestit pentru Digi24 că nu ştia pe cine ocroteşte şi că nu a fost singurul pe care l-a ferit de chinuri inutile. Drept răsplată, Nicolae Steinhardt l-a făcut personaj pe gardianul bun, în memoriile lui, publicate sub titlul „Jurnalul fericirii”.

Nicolae Steinhardt a fost arestat în 1960, împreună cu Constantin Noica și prietenii lui, printre care Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu sau Păstorel Teodoreanu. Securitatea i-a cerut să fie martorul acuzării împotriva amicilor lui, intelectuali consideraţi periculoşi de comunişti. A refuzat să ajute regimul şi a fost condamnat la 12 ani de muncă silnică. La penitenciarul Gherla, a fost la un pas să piară, înfometat şi bolnav. Gardianul Vasile Boerean l-a ajutat atunci.

L-am dus în spălătorie să stea la soare, să mănânce. I-am spus: Prima dată mănânci tu și după aia eu. În două luni s-a făcut om”, își amintește Vasile Boerean, fost gardian la penitenciarul Gherla.

În cartea lui, „Jurnalul fericirii”, Nicolae Steinhardt, a vorbit cu recunoştinţă despre gardianul care l-a salvat de moarte.

Găsind prilejuri de a zâmbi îngăduitor, de a zvârli un chiștoc, de a rezolva o situație fără a recurge la măsuri disciplinare. Dovadă că, ordinele criminale, un om niţel abil și cumsecade le poate ocoli fără a-și ridica stăpânirea în cap”, scria Steinhardt.

Fostul gardian Vasile Boerean ştia că riscă să ajungă la rândul lui într-o celulă. Şi totuşi, încerca să fie blând cu deţinuţii politici. Unora le permitea să stea câteva minute în plus la plimbarea din curtea temniţei, inclusiv lui Nicolae Steinhardt. Şi închidea ochii la lucruri considerate intolerabile de regimul comunist.

La ora închiderii, ei povesteau religie, socoteli de-ale lor. Nu prea aveau voie, dar nu mă interesa. Când mai mergeam, așa, în control, să mai treacă timpul stăteam la vizită și mai povesteam cu ei. Nu aveau voie să stea culcați în pat ziua, dar îi lăsam. Stai, dom'le, acolo!”, povestește Vasile Boerean.

La câţiva ani după acest moment, Nicolae Steinhardt s-a retras la Mănăstirea Rohia din Maramureş, unde a devenit bibliotecar. În schimbul aranjării celor peste 40.000 de volume, cere să fie călugărit. De la Rohia a plecat spre tipar cartea lui, o lucrare unică, după cum spun criticii literari, care a redefinit conceptul de fericire.

Nicolae Steinhardt și-a trăit ultimii ani din viață într-o chilie modestă de la Mănăstirea Rohia, în calitate de călugăr. Tot aici a rescris „Jurnalul fericirii”, asta după ce în repetate rânduri Securitatea i-a confiscat manuscrisele.

Cine a fost Nicolae Steinhardt

Nicolae Steinhardt (1912-1989) a fost avocat, scriitor şi publicist, călugărit spre sfârşitul vieţii. Născut în familia unui antreprenor evreu, Nicolae Steinhardt s-a integrat încă din tinereţe intelectualităţii bucureştene, urmând cursurile liceului „Spiru Haret”, acolo unde a fost coleg cu Dinu Pillat, Constantin Noica, Mircea Eliade sau Arşavir Acterian.

În martie 1960 a fost arestat din cauză că făcea parte, ca vechi prieten, din „grupul Noica-Pillat”. Prin sentinţa Nr. 24/960 a Tribunalului Regiunii a II-a Militare Bucureşti, a fost condamnat la 12 ani muncă silnică pentru „uneltire”, fiind eliberat, după o detenţie la Jilava şi Gherla, în august 1964, ca urmare a Decretului Nr. 411.

Fişa matricolă penală a lui Nicolae Steinhardt

Etichete: nicolae steinhardt , inchisori comuniste , tortionar , detinut politic , vasile boerean , jurnalul fericirii

Pe aceeași temă

Palma lui Nicolae

Lucruri care până acum puţină vreme păreau de neconceput, devin uşor-uşor rutină, semn că degradarea atmosferei de la...

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale