Statul la stat. România, în pragul unui dezastru demografic: „Într-un an am avut 26 de înmormântări și două botezuri”

Data publicării:
barbat pe bicicleta
România este în pragul unui dezastru demografic. Foto: Captură video

România este în pragul unui dezastru demografic. Și, dacă nimeni nu face nimic, în numai 50 de ani populația va ajunge la doar 13 milioane de persoane. Politicienii și autoritățile se fac însă că problema nu există. Urmăriți un nou episod al campaniei „Statul la stat”.

Case părăsite aflate în paragină, curți năpădite de bălării, bănci goale acoperite de vegetație, drumuri pustii. Este peisajul dezolant pe care îl găsești în mai toate satele din sudul României. Tinerii pleacă la oraș sau în alte țări în căutarea unui loc de muncă, iar bătrânii se sting unul câte unul.

-Păi au plecat, dacă e traiul greu, d-aia au plecat.
-Sunt mulți care au plecat și de la dumneavostră de aici?
-Da, au plecat în altă țară, sigur.
-Față de acum 10, 20 de ani, cum este satul, câtă lume mai este?
-Au murit, este satul aproape gol, a murit multă lume.

Județul Teleorman este pe primul loc din țară în privința depopulării localităților. În ultimii 20 ani a pierdut aproape 28% din populație. Un dezastru demografic, spun sociologii.

-În momentul când plecam la serviciu, erau două autobuze în stație care d-abia ne lua. Iar acum, dimineața, dacă te scoli la ora șase să ieși pe stradă, până la ora 9 nu știu dacă vezi pe vreunul că pleacă la serviciu.

-Una, două, trei...
-Hai mă, vreo șase șapte case sunt...
-Patru, cinci, șase case sunt...
-Șase case nelocuite.
-Da, da,da.
-Numai pe strada asta.
-Pe strada asta, da.”

Pe fiecare stradă găsești case părăsite sau scose la vânzare. Populația este îmbătrânită, iar nașterea unui copil aproape că a devenit un eveniment local.

-Dacă am pe an un botez sau maxim două. Dar nu în fiecare an, așa o... și înmormântări, dispariții, un an, acum, am avut 26 și două botezuri. Păi cum să fac o balanță, așa, de egalizare? Nu ai cum.

-Nu mai am niciun vecin aici în colțul ăsta. Au plecat la București, au mai murit, ce să mai facă?
-Păi și ce faceți, când vreți să schimbați o vorbă...
-Ce să faci, n-ai ce să faci. Uite, bine că am copii ăștia care mă ajută, că dacă nu avem copiii ăștia care mă ajută, ce făceam? Nu ai cu cine să faci treabă, nu ai pe cine să mai chemi.

Și la nivel național situația este la fel de dramatică. De la an la an suntem tot mai puțini. Din 1990 până astăzi populația rezidentă a scăzut cu 4,2 milioane de persoane. În 2011 eram puțin peste 20,1 milioane, iar specialiștii estimează că de atunci până în ziua de astăzi, au mai dispărut un milion de români.

Tudorel Andrei - președintele INS: Într-o cifră seacă avem o scădere de un 1.000.100 de persoane, ceea ce înseamnă o scădere de peste 5,5 procente. Practic însemană o reducere, eu o pot aprecia de dimensiuni mari, într-o perioadă relativ scurtă de 10 ani. Din păcate, prognozele realizate de noi arată că acest declin va continua și în perioada următoare.

Prognozele arată de-a dreptul îngrijorător. Specialiștii Institutului Național de Statistică atrag atenția că în anul 2070 populația rezidentă a României va fi de 13,2 milioane de persoane.

Gelu Duminică - sociolog: Când spui 13 milioane, nu înseamnă tot. Când spui ce înseamnă alea 13 milioane și care este structura demografică în interiorul populației, atunci arăți dezastrul.
Peste 20 de ani, deci numai peste 20 de ani, o persoană activă va trebui să susțină cinci persoane dependente din taxele sale. E imposibil, nu ai cum. Este imposibil. România va ceda sub propria sa greutate demografică. Nu ai cum să susții un stat modern cu ceea ce va fi distribuția demografică a României în condițiile în care nu se face ceea ce trebuie.

Principalele cauze ale scăderii dramatice a populației sunt natalitatea scăzută și migrația excesivă. Milioane de români au plecat și continuă să plece din țară în căutarea unei vieți mai bune. În fața acestei situații, politicienii români par complet nepăsători. România nu are și nu a avut vreodată o politică demografică. Adică un set de măsuri socio-economice care, pe termen lung, să ducă la stoparea declinului demografic. Toate Guvernele care s-au succedat la putere nu au luat decât măsuri punctuale, nesemnificative.

Gelu Duminică - sociolog: Mătușa mea, Dumnezeu să mă ierte, avea o vorbă și zicea cam așa: Moartă să mă văd că are cine mă îngropa. Cam așa gândește politicianul nostru în sensul că efectele majore ale declinului demografic se vor vedea, poate, în momentul în care ei nu vor mai fi activi în zona politică, așa că... nu mă interesează.

Sorin Cace - sociolog: O politică demografică propriu-zisă nu există. Sunt, să spunem, acoperite câteva componente ale politicii demografice și altele neacoperite. Problema care se pune este de a pune pe agenda politică și de a consensualiza nevoia de declara în mod explicit o politică natalistă care să elimine aceste prognoze care nu arată foarte bine.

Pentru unii lideri, problema demografică pare a fi doar un alt motiv de ironii și înțepături politice.

-De ce nu a avut România până în momentul de față o politică clară în privința declinului demografic?
Marcel Ciolacu - președinte PSD: Nu i-ați prins pe domnul Cîțu, sau pe domnul Orban, astăzi, deloc?
-Ba da, i-am întrebat pe toți, de aceea vă întrebăm și pe dumneavoastră.
-Mulțumesc mult, o zi bună.

-Ce măsuri ați luat dumneavostră în perioada în care ați fost premier pentru stoparea declinului demografic?

Florin Cîțu - președinte PNL: Creștere investițiilor și locuri de muncă și crearea unui mediu mai bun în România să rămână românii aici.

În fața unor astfel de atitudini și în lipsa unei strategii naționale pe termen lung, asumată de toate partidele, problema nu se va rezolva. Din contră, declinul demografic se va adânci și va deveni un fenomen ireversibil care nu va mai putea fi oprit.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum s-au împărțit credincioșii între ortodocși și catolici: Ambițiile și setea de putere ale preoților...
Digi FM
Kim Basinger a împlinit 71 de ani. Cum arată azi starul din "9 săptămâni și jumătate", fosta regină a...
Pro FM
Anca Țurcașiu a dezvăluit identitatea iubitului ei. Cine este și cu ce se ocupă Călin, bărbatul care o face...
Film Now
Nominalizări Globurile de Aur 2025. "Emilia Perez", 10 nominalizări, românul Sebastian Stan, în cursa pentru...
Adevarul
Cine sunt cunoștințele din fotbal ale periculosului Horațiu Potra. Oamenii se tem acum să vorbească
Newsweek
Cine ia bani în plus la pensie și la salariu de Moș Crăciun? Ce plăți sociale se fac în decembrie?
Digi FM
Analiză dură a lui Theodor Paleologu: „Capitolul Iohannis trebuie...
Digi World
Ce beneficii are ciocolata neagră, spre deosebire de cea cu lapte. O alegere mică, diferențe importante
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Keanu Reeves a renunțat la părul lung pe care-l avea de ani buni. "De ce arată de parcă are 35 de ani?" - au...
UTV
Ce parere are mama Olgai Gutan despre noul ei iubit, CRBL. „Un barbat de 46 de ani, divortat si cu un copil...