33 de cetăţeni străini prinși de polițiștii arădeni, în timp ce încercau să treacă ilegal granița. Cel mai tânăr are 15 ani

Data actualizării: Data publicării:
migranti granita nadlac
Bărbații aveau vârste cuprinse între 15 și 43 de ani Foto: Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat douăzeci şi opt de cetăţeni din Siria şi Irak ascunşi într-un microbuz cu piese metalice, care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu sprijinul unui şofer turc. Aceștia intenționau să ajungă în vestul Europei.

Alţi cinci cetăţeni din Afganistan au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră de la SPF Turnu împreună cu poliţişti din cadrul poliţiei oraşului Pecica, când acţionau ilegal la frontiera verde, se arată într-un comunicat transmis de Poliția de Frontieră.

În data de 27.10.2020, în jurul orei 00.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 46 de ani. Acesta conducea microbuz marca Iveco, înmatriculat în Germania, şi transporta conform documentelor de însoţire a mărfii piese metalice pentru o societate din Polonia.
În baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit al mijlocului de transport. Astfel in compartimentul marfă au fost descoperite ascunse 28 de persoane.

Străinii au între 15 și 43 de ani și voiau să ajungă în vestul Europei

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din cetăţeni din Irak şi Siria, douăzeci şi cinci de adulţi şi trei minori, cu vârste cuprinse între 15 şi 43 ani. Aceştia au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şofer şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii straini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, judeţul Arad, în cooperare cu poliţişti din cadrul poliţiei oraşului Pecica, au derulat, în data de 26.10.2020, o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale. Astfel, în zona limitrofă a oraşului Pecica, au reţinut cinci persoane care se deplasau pe jos, spre teritoriul Ungariei.

Cei cinci cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Turnu, pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt tineri din Afganistan cu vârste cuprinse între 17 şi 26 de ani. Aceştia au declarat că doreau să ajungă vestul Europei.

Şi în acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri