Accident grav în Mamaia: Un tânăr a murit și trei sunt în stare gravă după ce mașina lor s-a izbit de un stâlp și s-a rupt în două

Data actualizării: Data publicării:
accident
Accident grav în Mamaia: Un tânăr a murit și trei sunt în stare gravă după ce mașina lor s-a izbit de un stâlp și s-a rupt în două

Un tânăr a murit, iar alţi trei au fost răniţi grav, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un stâlp de electricitate şi s-a rupt în două. Accidentul s-a petrecut în noaptea de luni spre marţi, în staţiunea Mamaia.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, la faţa locului au fost găsite cinci victime - două în stare gravă, în comă şi alte două în stare de conştienţă, stabile din punct de vedere medical, victime cu multiple traumatisme, care au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe. O a cincea victimă a refuzat să i se acorde îngrijiri medicale.

Unul dintre răniţii transportaţi la spital a murit, informează Agerpres.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" a informat că cele cinci victime implicate în accident sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 20 şi 25 de ani.

La faţa locului, la intrarea în staţiunea Mamaia dinspre Constanţa, au intervenit o autospecială de stingere incendii, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, două echipaje SMURD şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Autoturismul implicat în accident era, conform unor martori, condus cu viteză mare.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”