Accident grav între două TIR-uri și un autoturism în Timiș. Unul dintre șoferi, un bărbat de 63 de ani, a murit

Data publicării:
accident
Accident grav între două TIR-uri și un autoturism în Timiș

Accident între două autotrenuri și un autoturism în Timiș. Șoferul care a provocat accidentul, un bărbat de 63 de ani, a murit, iar alte două persoane au fost transportate la spital.

Accidentul în care au fost implicate un autoturism și două TIR-uri a avut loc pe DN6 Caransebeș-Lugoj, în apropierea localității Găvojdia, județul Timiș.

Potrivit IPJ Timiș, o mașină condusă de un șofer în vârstă de 63 de ani a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un TIR. În urma impactului, TIR-ul a ieșit în afara părții carosabile, iar autoturismul a fost proiectat într-un alt TIR.

Șoferul autoturismului, soția sa în vârstă de 60 de ani și șoferul TIR-ului în vârstă de 44 de ani au fost răniți și transportați la spital. Șoferului autoturismului a decedat la spital.

Polițiștii urmează sa stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, circulaţia este întreruptă în ambele direcţii pentru a permite intervenţia echipajelor specializate.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vladimir Putin a pus ochii pe Melania Trump. I-a spus direct, fără ocolișuri liderului SUA: “Cu mine cum...
Digi FM
Mikaela, în centrul atenției la cununia tatălui ei, Mihai Albu. Aranjată și elegantă, adolescenta de 15 ani a...
Pro FM
Paris Jackson s-a asigurat că primește toată atenția la Cannes. A apărut într-o rochie transparentă cu o...
Film Now
Noul favorit să devină James Bond. Actorul britanic de 40 de ani care conduce în cursa pentru cel mai râvnit...
Adevarul
Cine sunt afrikanderii din Orania. Au propria monedă și doresc să fie un stat: „Nu vrem să fim refugiați în...
Newsweek
Ajutor de mii de lei la pensie în luna iunie. Cine îl poate primi? Documentele se depun de luni
Digi FM
Ce salariu are Cristian Popescu Piedone la ANPC. Câți bani încasează lunar șeful Protecției Consumatorului
Digi World
De ce nu ne putem gâdila singuri. Explicația științifică din spatele fenomenului senzorial surprinzător
Digi Animal World
Un aligator fără cap, găsit plutind într-un canal din Florida. Imaginile i-au terifiat pe locuitori
Film Now
Copilul vedetă din „Titanic” spune adevărul despre scena care a fost tăiată la montaj: „Publicul nu a putut...
UTV
Meira Drăgușin, sora lui Radu Drăgușin, a atras toate privirile la finala Europa League din Bilbao