1.000 de tone de ingredient farmaceutic pentru paracetamol vor ajunge în Europa

Data publicării:
Paracetamol Reportedly Not Effective Drug For Back Pain
FOTO: Gulliver/ Getty Images

India va livra în Europa în jur de 1.000 de tone de ingredient farmaceutic activ (API) pentru paracetamol, a comunicat miercuri organismul de export în domeniu, relaxând controalele la exportul medicamentelor fără prescripţie folosite împotriva simptomelor de COVID-19, transmite Reuters.

Guvernul indian a suspendat în martie exporturile câtorva medicamente, printre care şi paracetamol, pentru a asigura disponibilitatea acestora pe piaţa internă, după ce pandemia de COVID-19 a perturbat lanţurile de aprovizionare la nivel global, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Dinesh Dua, preşedintele Pharmexcil (Consiliul indian de promovare a exporturilor farmaceutice), Europa a solicitat 800 de tone de API de paracetamol în fiecare lună.

"Ne-am aflat sub o presiune imensă din partea Uniunii Europene în ultimele zile", a afirmat el.

Autorităţile indiene le-au cerut producătorilor de medicamente să asigure că ţara va dispune de stocuri suficiente pentru a face faţă cererii interne pentru o perioadă de până la patru luni, a mai spus preşedintele Pharmexcil.

India, cel mai mare furnizor global de medicamente generice, a trimis 1,9 milioane de paracetamol comprimate şi sub alte forme de prezentare către 31 de ţări, a comunicat Ministerul de Externe la sfârşitul lui aprilie.

Conform estimărilor Pharmexcil, Europa este cel mai mare client al Indiei pentru API de paracetamol, importând circa 12.000 de tone anual. Analgezicul mai este vândut şi sub denumirea de acetaminofen.

India a raportat până acum mai mult de 49.000 de cazuri de COVID-19, iar epidemia nu dă niciun semn de încetinire, în pofida restricţiilor care i-au obligat pe locuitori să rămână în case de la sfârşitul lunii martie.

Experţii în sănătate avertizează că o înmulţire a cazurilor de contaminare poate copleşi serviciile de sănătate.

Companiile farmaceutice indiene importă din China, ţara unde a izbucnit epidemia anul trecut, aproape 70% din ingredientele active pentru medicamentele pe care le produc.

"Ţara este vulnerabilă în privinţa importurilor de intermediari de substanţă activă din China", a atras atenţia preşedintele Pharmexcil, organism ce ţine de Ministerul federal al Comerţului şi numără zeci de companii farmaceutice, printre care Pfizer şi Abbott.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri