Exclusiv 10 ponturi de la specialiști pentru facturi mici la energie. De ce e important unde așezi frigiderul și când pornești mașina de spălat

Marco Badea Data actualizării: Data publicării:
tineri se uita indignati la facturi
Premierul Ciucă a declarat în septembrie că 98% dintre gospodării vor beneficia de plafonare și compensare. Foto: Guliver/GettyImages

Facturile la energie devin din ce în ce mai mari, pe măsură ce criza energetică se intensifică la nivel european. Ce poate face astăzi orice român ca să reducă factura la energie? Experții consultați de Digi24.ro spun că există diverse strategii: de a rămâne sub plafonul compensat la energie electrică care a fost redus recent de guvern, de a te muta la cel mai bun furnizor cu cel mai bun preț sau de a consuma mai puțină energie la costuri mai mici. Pentru ca factura să nu mai fie mare, consumatorii casnici au de ales între a-și schimba comportamentul sau a crea eficiență energetică în locuință prin termoizolare sau prin schimbarea de tehnologii/echipamente.

Azi avem nevoie de propriul audit al locuinței. Luăm facturile de pe ultimele 13 luni și vedem cât consumăm lunar și în ce sezon, apoi le corelam cu toți consumatorii din casă. Grupăm pe categorii și aflăm că iluminatul deja a trecut pe led în multe locuințe, iar atenția asupra aparatelor în standby face să câștigăm câțiva kilowați pe lună”, explică Claudiu Butacu, președintele asociației EFdeN.

O strategie bună este să fii sub plafonare

Legat de cum putem să diminuăm factura la energie electrică, Claudiu Butacu spune că, în acest moment, o strategie bună este să fii sub plafonare.

Există riscul ca un furnizor să aibă 4 lei per kWh ca ordin de mărime sau 0.81 lei per kWh. Foarte mulți oameni care nu s-au mutat la un alt furnizor, nu și-au negociat contractele, care au fost sub incidență de plafonare. Oamenii au stat sub aceasta și nu au simțit problemele.

Însă acum problema este dacă depășești plafonul, care era până de recent de 300 de kWh.  Astăzi există furnizori care au prețuri mici, de 0.81 lei pe kWh.  Dar ce te faci dacă la anul aceștia nu mai pot să țină prețul la 0,81 lei/kWh? Deja alți competitori în piață au un preț de 3 sau 4 lei pe kWh.

De aceea cred că mai avem timp până în vara viitoare să facem îmbunătățiri la factură, pentru că apoi prețurile vor crește în toamna viitoare. 

Oamenii trebuie să fie pregătiți din timp, ca să nu zică atunci <<Pai nu am știut>>. Ce nu ai știut?  <<Pai nu a fost subvenție?>> Pai a fost până acum. <<Pai și eu cum să-mi fac locuința mai eficientă energetic? Cum să-mi schimb comportamentul? Cum încălzesc? Cum răcesc?>> De aceea este important ca oamenii să afle din timp cum își pot îmbunătăți consumul la energie, ca să nu apară ulterior surprize”, mai spune Claudiu Butacu, care e și lector la Bucharest International School of Management, unde predă un curs numit People, Planet, Profit and Business & Environmental Sustainability: Reaching Net-Zero”.

Pe 1 septembrie, Guvernul României a adoptat o ordonanță privind plafonarea și compensarea prețurilor din energie, prin care s-a redus cu 15% plafonul până la care prețul energiei este compensat. Astfel, compensarea scade de la 300 kWh la 255 kWh. Ordonanța este valabilă până la 31 august 2023

În ceea ce privește consumatorii casnici, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este:  

  • maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum este cuprins între 0 - 100 KWh inclusiv
  • maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 - 300 kWh, pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh. Consumul de energie electrică ce depășește 255KWh /luna se facturează la preț întreg.

Specialiștii estimează că 90% dintre români s-ar încadra în acest prag de consum, dacă ar avea în casă aparatură eficientă energetic. Cei care depășesc pragul vor plăti prețul din contract.

Specialiştii mai susţin că diferența de plafon din România se poate traduce, practic, prin consumul unei mașini de spălat rufe în 20 de ore de funcționare, astfel că românii trebuie să aibă mare grijă la aparatele electrocasnice. 

Aceste aparate electrocasnice care consumă cel mai mult curent electric în medie pe lună sunt tocmai acelea pe care obișnuim să le folosim zilnic: 

  • frigiderul poate consuma 30 kwh, 
  • cuptorul electric poate consuma 34 kwh, 
  • mașina de spălat poate consuma 40 kwh. 

Românii care se vor afla în situația în care trebuie să plătească facturi uriașe trebuie să verifice tariful din contract și dacă acesta este unul foarte mare să-și aleagă un alt furnizor cu ajutorul calculatorului pus la dispoziție de ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei). 

Să luăm un exemplu. Dacă cineva are 350 de kWh. Acel om este peste plafon. Dar poate e la un furnizor cu preț mic. Dar cum ar fi dacă omul acela ar reuși să scadă consumul la 250 kWh. Așa ar ajunge sub plafon, iar când nu va mai fi plafonare, o să aibă un consum mai mic. De ce? Pentru că s-a pregătit. Și cum s-a pregătit? Sunt mai multe metode, dar cea mai la îndemână este comportamentul”, explică Claudiu Butacu. 

Contor de energie electrică.
Contor de energie electrică. Foto: Getty Images

România nu mai are de unde sa reducă consumul de energie

România este la nivel european ţara cu cel mai mic consum de energie. Cu un consum de numai 2,7 MWh pe cap de locuitor, la nivelul anului 2020, România era mult sub consumul pe cap de locuitor al Germaniei, care însuma un total de 6,4 MWh, potrivit datelor publicate de Agenţia Internaţională pentru Energie. 

Norvegia avea la rândul său un consum de 23,3 MWh pe cap de locuitor în 2020, iar liderul absolut al consumului de energie pe cap de locuitor era Islanda, cu un nivel de 51 MWh pe persoană.

De ce consumăm atât de puțin? Pentru că ponderea vine din consumul rural și încălzirea locuințelor preponderent pe lemne, apoi gaz și alți combustibili fosili, explică Claudiu Butacu, care ține să dea ca exemplu și investițiie în panouri fotovoltaice la casă, dar și la bloc.

La rândul său, Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie şi infrastructură în cadrul Expert Forum, spune că va crește cu siguranță consumul casnic pe măsură ce ne dezvoltăm. Și, în mod sigur, vom ajunge la încălzire electrică mai curând decât energie pe gaze, mai ales la țară”, mai adaugă aceasta.

Otilia Nuțu face și o recomandare privind reducerea consumului la nivel general. Pentru iarna asta sunt foarte puține lucruri pe care le putem face, însă lucrul cel mai bun pe care-l putem face este să nu consumăm între anumite ore, care sunt ore de vârf. Spre exemplu, dacă putem să amânăm pusul mașinii de spălat între orele 18 și 22 seara și între orele 7 și 10 dimineața, lucrul ăsta mai reduce un pic din cantitatea de energie care se consumă la vârf. Reducem astfel din costul mare al energiei produsă pe gaz.

Firește că noi nu suntem încurajați să facem asta, pentru că prețul este plafonat. Nu ai diferență de preț dacă consumi la o anumită oră sau la alta. Dar îndemnul meu este o încurajare de schimbare de comportament fără să câștigi imediat. Soluția de a ține prețul plafonat din păcate va exploda la anul sau peste doi ani sau când ne vom izbi de realitatea că avem prea puțină energie față de cât se cere. Faptul că ne gândim acum să reglementam prețul, nu face altceva decât să amâne problema, dar nu o rezolvă sub nicio formă”, a mai declarat pentru Digi24.ro Otilia Nuțu.

Fiecare grad celsius în plus pe care îl economisești înseamnă 6% sau 7% la factură

Factura crește din două motive: a crescut prețul kW-ului sau se face o regularizare. Asta înseamnă că la un moment dat ține și de noi să fim atenți să dăm indexul, atenționează Claudiu Butacu.

Lumină... televizor - ăștia sunt consumatori mici la care se uită lumea. Realist vorbind, nu ăștia sunt marii consumatori. Marii consumatori de energie și gaz dintr-o locuință sunt cuptoarele, mașina de spălat vase sau rufe, aerul condiționat, boilerul, aparatul de cafea, fierbătorul, inclusiv uscatoarele de haine sau de par, cuptorul electric sau plita electrică. Partea de comportament este extraordinar de importantă pentru toți românii. Foarte puțini oameni își reglează temperatura din încăpere. 

Știi ce fac majoritatea oamenilor? Cald sau rece. Ce înseamnă asta? Riști să faci 25 de grade în cameră pe timp de iarnă, iar la un moment dat deschizi geamul. De ce? Pentru că e prea cald. Și atunci ce faci? Pierzi energie. Fiecare grad celsius în plus pe care îl economisesti înseamnă 6% sau 7% la factură.

Alt lucru la care trebuie să fim atenți. Dacă stai ca mine, într-un bloc din București și ai un calorifer cu căldură de la RADET, iar pe el scrie 5-4-3-2-1, nu temperatura, poți lua un termometru, îl poți pune în cameră și începi apoi să măsori. Îl pui la unu, îl pui la 2, îl pui la 3. După ce ți-ai atins pragul de 19 - 21 de grade în cameră, să zicem ca exemplu, știi la cât reglezi caloriferul. Scopul este să nu încălzim sau să nu răcim camere în care nu stăm”, este de părere Claudiu Butacu. 

Tot el spune că atunci când uităm geamul deschis, toata temperatura pe care caloriferul o face se pierde. Orice temperatură pe care o pierdem, o și plătim, adaugă Claudiu.

hand on heater
Imagine sugestivă cu o persoană care reglează temperatura unui calorifer. Foto: Profimedia Images

De ce e important unde așezăm frigiderul și la cât trebuie să setăm aerul condiționat

Oamenii setează aparatul de aer condiționat la 16 grade vara ca sa facă rece. Claudiu Butacu spune că asta înseamnă un consum de două până la trei ori mai mare.

Tu nu ai nevoie de 16 grade. Standardul și recomandarea medicală este ca oamenii să aibă cu 8 până la 10 grade diferență față de temperatura de afară. Altfel te expui unui șoc termic, consumi mult mai mult și nu iți asiguri condițiile de confort. Dacă am avea toate mediile climatizate, nu ai mai simți nevoia să faci rece, este de părere cofondatorul EFdeN, care alături de echipa de la EFdeN a adus România, cu prototipul casei solare VATRA, pe podium la competiția internațională de case solare din acest an desfăşurată la Wuppertal, în Germania. Trei premii au câștigat: locul 1 pentru condiții de confort, locul 1 pentru votul publicului și locul 3 la funcționalitatea locuinței.

O altă greșeală pe care o fac oamenii, mai transmite Claudiu, este să acopere caloriferele cu perdele și draperii sau măști de lemn incluse în designul locuințelor. 

Asta face ca un calorifer să-și piardă din eficiență. De ce el (caloriferul - n.red) se pune sub fereastră? Pentru că acolo ai cele mai mari pierderi de căldură dintr-o încăpere. Acolo este cel mai rece iarna. Scopul lui (caloriferului - n.red) este să emită și să spargă în primul rând recele care vine de la geam. Ce fac unii? Pun un blat de lemn frumos și fac caloriferul să meargă de până la 5 ori mai tare decât ar avea nevoie, remarcă Claudiu Butacu.

Tot el vorbește și despre poziționarea frigiderului într-o bucătărie: Frigiderul are o pompă de căldură. Ca să facă frig la interior, el trebuie să facă cald în spate, pentru că trebuie să evacueze căldură pe undeva. Nu se poate face frig fără cald și invers. Dacă împingi frigiderul în perete și nu are pe unde să scoată cald, consumă mai multă energie pentru că se încălzesc echipamentele și îi este mai greul să proceseze.  E simplu.Dacă nu îi faci loc să evacueze, consumă mai mult, iar asta înseamnă la final de lună mai mulți kWh în factura ta la energie electrică”.

Mover Placing Refrigerator In Kitchen
Imagine sugestivă cu un bărbat care montează un frigider. Foto: Profimedia Images

Centrala trebuie să rămână constant în funcțiune

Cand pleci două sau trei zile de acasă, oprești centrala sau boilerul. Este o greșeală pe care o fac multe persoane. Dacă oprești centrala și temperatura externă este mică, dacă iți scade sub 8 grade există pericolul de îngheț pe țevi.

Tu apoi ca să readuci centrala la temperatura pe care vrei să o ai în cameră vei consuma foarte multă energie. Este mai ușor de menținut căldura într-o casă decât să o aduci de la 0 grade”, subliniază în continuare Claudiu Butacu.

Acesta dă și un exemplu foarte simplu pentru a fi înțelese cât mai bine pierderile termice ale unei case.

Ca să înțelegi cum funcționează o casă bine izolată, încearcă să te gândești la un schior care se duce la schi pe pârtie și are nevoie de un combinezon complet. În momentul în care lui îi este mai scurtă o parte din echipament, să zicem în jurul abdomenului, și îi este frig acolo, tot corpul încearcă să rezolve problema aia. Ce înseamnă asta? O punte termică. Dacă în blocurile în care noi trăim, în casele în care noi trăim, izolația nu este continuă și există o punte termică, ceea ce se întâmplă de multe ori la unele blocuri anvelopate doar parțial, acolo apare o pierdere foarte mare de căldură”, spune Claudiu.

Testul lumânării

O altă problemă pe care o poate avea o clădire bine izolată este etanșeizarea (închidere ermetică). Astăzi dacă te uiți la un apartament sau locuință și vezi spumă pe lângă tamplarie, acolo e deja un indicator că tâmplăria aia nu a fost montată cum trebuie. Chiar dacă în prezent tâmplăria și geamurile au ajuns la un coeficient atât de inteligent încât materiale nu mai produc pierderi termice, problema este în altă parte, pe lângă ele. Oamenii ajung să cumpere niște produse foarte scumpe și sunt dezamăgiți că tot au pierderi. 

Există un test, se numește testul lumânării. Te duci cu o lumânare pe lângă stânga sau dreapta tâmplăriei și poți observa dacă există pierderi termice și apar curenți de aer dacă bate vantul sau nu. Dacă observi într-un loc că intră aer, acolo trebuie să știi că se pierde foarte multă energie. 

Ce poate sa fac un om care stă la bloc? Sa vadă dacă are pierderile astea. Și există soluții de etanșeizare sau montatori care pot să repare și să facă lucrurile cum trebuie. Sau mai există o variantă. Achiziționarea unor pernuțe pe care le pui în dreptul pierderii. Ăsta ar fi un prim pas cu un cost foarte mic - să identifici pe unde aveai pierderi. 

În general, spuma aia este un indicator că umple ceva ce nu trebuia să existe. Tehnologia de a-ți izola bine casa există. Problema este că tu, ca beneficiar, nu știi de existența ei, pentru că cel care ți-o vinde, proiectează sau construiește nu ține cont de treaba asta. Oamenii ar trebui să ceară montatorului, proiectantului sau vânzătorului să-i garanteze că produsul este conform cu fișa. Degeaba îmi dă mie tâmplarie și geam foarte perfomante, dacă nu le montează cum trebuie. Eu în final ajung să pierd căldură pe lângă geam și să plătesc mai mult la factură”, mai este una din observațiile lui Claudiu Butacu.  

Cum aflăm cât consumă aparatele din casă și cum utilizăm corect un boiler 

Avem situația din București, unde mulți nu au încălzire și apă caldă în anumite zone. Oamenii ce fac? Care e cea mai rapidă soluție de a încălzi sau de a-ți face apa caldă? Îți cumperi un boiler. Dar trebui să nu uiți că astfel mai apare un consumator de energie electrică. Îți dau exemplul meu personal. Boilerul pe care îl am acasă mi-a consumat 90 de kWh într-o lună. Eu trebuie să mă încadrez sub 255 de kWh ca să stau sub plafon. 

Când schimbi ledurile reduci 10 sau 15 kWh. Dacă oprești toate electrocasnicele din priză poți obține o reducere de circa 5 kWh pe lună. Sunt buni, îi reduci, dar ce te faci cu un consumator de 90 de kWh precum boilerul meu. 

Există și o categorie de oameni care scot boilerul din priză. Și asta vor începe să facă tot mai mulți oameni. Apa care să păstrează acolo în boiler, dacă nu este încălzită la o anumită temperatură și scade sub o anumită temperatură, poate să dezvolte o bacterie care se numește Legionella. Tu poți sa omori bacteria aia, dar abia când aduci din nou temperatura apei din boiler la 50 de grade celsius.

Însă dacă tu ai scos boilerul din priză și apa s-a răcit și a ajuns la 15 grade, iar tu te întorci acasă peste o săptămână și bagi boilerul în priză și ai dat drumul la apă înainte să ajungă la 50 de grade, tu riști să fii contaminat cu acea bacterie. Cum să faci sa eviți asta? Prin prize inteligente, care nu costă mai mult de 50 de lei. 

Eu recomand montarea unei astfel de prize rând pe rând, după cateva zile, pe fiecare circuit în parte, unde bagi în priză ceva: că-i boilerul, că-i mașina de spălat vase, că-i mașina de spălat rufe, ca-i aparatul de făcut cafea.

Până să ajungem la zona de panouri fotovoltaice, pompe de căldură, sisteme și echipamente complecte, ne uităm la utilizatorul casnic care folosește ca toți ceilalți aceleași chestii (aparat de cafea, mașină de spălat, frigider). Hai să aflăm cât consumă fiecare dintre ele.  Și aflând cât consumă fiecare dintre acestea prin montarea unei prize de 50 de lei, poți apoi să programezi ca electrocasnicele să funcționeze între anumite ore. Mai mult, o priză smart are contor în ea și iți dă voie să vezi cât consumă aparatele care sunt conectate la acea priză.

Deci poți sa fac în felul următor. Îți montezi o priză inteligentă și apoi adaugi un prelungitor, în care bagi mașina de spălat, cuptorul cu microunde etc. Și vezi cât ți-au consumat echipamentele astea într-o lună de zile. După aceea s-ar putea să schimbi anumite electronice. Sau să s-ar putea să-ți faci o strategie ca să nu consumi mai mult de 255 de kWh într-o lună. Cred că cu toții va trebui sa ne îmbunătățim felul în care consumăm energia”, a mai spus Claudiu Butacu.

ID187706_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Contor de energie electrică. Inquam Photos / Octav Ganea

Au apărut producători de materiale electrocasnice care au spus <<nu le mai opriți, ca e un motiv pentru care ele stau în standby. Obțineți doar 5 kWh dacă le scoateți din priză>>. Unele echipamente de tip videoproiector, după ce l-ai oprit, mai are nevoie de câteva minute să se răcească. Tu dacă l-ai oprit și l-ai scos din priză, nu se mai racește. Producătorii spun ca genul ăsta de mod de utilizare o să le afecteze durata de viață. Și atunci s-ar putea să te coste mai mult un videoproiector nou decât economia pe care o faci lunar la energie. Iar exemplul ăsta se poate aplica și la un televizor, un calculator sau un laptop. Toate aceste lucruri, oamenii le-au ignorat de-a lungul anilor, pentru că energia a fost ieftină”, a notat în continuare Claudiu. 

Locuințele au nevoie să respire

Mulți bătrâni care stau în locuințe ce sunt foarte bine izolate cu polistiren, când vor atinge iarna asta temperatura optimă la interior, nu vor mai ventila casa, adică nu vor mai aerisi. De ce? Că știu ca-i va costa mai mult factura dacă își pierd căldura. Asta se cheamă sindromul clădirilor bolnave. Toate clădirile care sunt foarte bine termoizolate au nevoie să respire. Dacă ele nu respiră, apar probleme de igrasie la interior. Pentru că efectul este același ca al unui pește pe care-l ții într-o pungă cu apa și-l închizi. Lui îi va fi mai bine din punct de vedere al temperaturii timp de o oră… două… trei. Dar el are nevoie să respire și dacă nu o va face încep să apară problemele. Așa și cu locuințele. Dacă nu ventilezi aerul pe care l-ai avut într-o casă termoizolată încep să apară probleme la interior”, este un alt exemplu dat de Claudiu Butacu în interviul pe care l-a acordat pentru Digi24.ro 

ID175829_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Imagine cu o operațiune de stingere a unui incendiu izbucnit într-un bloc din sectorul 5 care era în curs de reabilitare termică. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cum arată viitorul și de ce e bună o pompă de căldură 

Nu cred că se vor întâmpla lucruri minunate într-un an de zile, astfel încât să scadă producția, transportul și operarea energiei. Încearcă să te gândești cât timp companiile din energie au stat pe profit și nu au investit în infrastructură. De aia lumea este temătoare. 

Prin urmare, primul lucru pe care-l putem face este schimbarea comportamentului, ca să vedem cât putem diminua din consum. Nu ai reușit să scazi sub plafon. Aia e, ăsta e consumul pe care-l ai. Ai nevoie de o locuință mai eficientă.

Primul lucru pe care poți să-l faci dacă ți se pare mare consumul tău este să-ți schimbi echipamentele care consumă multă energie. S-ar putea să înțelegi că boilerul este o soluție mai puțin eficentă și atunci o să te intereseze panourile solare termice, nu fotovoltaice.

O altă soluție pentru eficientizare energetică ar fi achiziționarea unei pompe de căldură. Știi cum se definește ea? Are un indicator care se numește COP (coeficient de performanță). Acesta sună în felul următor  - energia pe care o consumă ca sa obțină energie termică. COP-ul la o pompă de căldură este între 4 și 7. Asta înseamnă că pentru fiecare kilowatt electric consumat tu poți obține de patru ori mai mulți kilowați termici.

La un boiler sau la un reșou pe care o să-l bage în priză la iarnă bucureștenii care nu vor avea căldură, ponderea este de unu la unu între un kW electric și un kW termic. Pompa de căldură poate consuma de 7 ori mai puțin.

În fiecare an se emit circa 50 de mii de autorizații de construcție noi. Pentru cei care se apucă se construiască locuințe am un sfat general: Construiți case pasive, eficiente din punct de vedere energetic, pentru că o casă pasivă înseamnă că nu ai nevoie să consumi energie electrică foarte multă pentru condiții de confort”, a punctat în final Claudiu Butacu, președintele asociației EFdeN.

Citește și: Reuters: În timp ce europenii sunt puși să economisească energie, românii nu prea au ce scoate din priză

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri