Gafă explicată printr-o gafă. Cum a încercat Liviu Pop să justifice greșeala din manualul de matematică

Data actualizării: Data publicării:
liviu pop_govro

În unele cazuri, 12 este mai mare decât 16, spune Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei şi profesor de matematică. Explicația a venit după ce senatorul PSD fost întrebat de jurnalişti despre greşelile din manualul de matematică de clasa I, în care simbolul "mai mic" între numărul 12 şi numărul 16 este trecut corect, doar că la interpretare se spune că, de fapt, 12 este mai mare decât 16.

„Deci în baza numerică 10, 12 este mai mic decât 16. În altă bază numerică, 12 s-ar putea să fie mai mare ca 16, adică în baza 5 (sic!)”  - este explicația pe care fostul ministru al Educației Liviu Pop le-a dat-o jurnaliștilor. Aici puteți citi declarația completă a lui Liviu Pop

Numai că profesorul de matematică Liviu Pop a gafat din nou: 12 în baza 5 este 22, în timp ce 16 în baza 5 este 31. Așadar, și în baza numerică 5, 12 este mai mic decât 16.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri