150.000 de lei pentru hrănirea urșilor. Ce soluții a găsit municipalitatea brașoveană pentru a îndepărta animalele din zonele locuite

Data actualizării: Data publicării:
urşi bruni România, ursoaică cu puiul ei
Ursoaica cu pui într-o padure din România. Foto: Getty Images

Urșii de pe cel mai important fond de vânătoare din județul Brașov vor primi din nou de mâncare din partea autorităților după trei luni în care activitatea de hrănire a acestora a fost suspendată de Regia Publică Locală a Pădurilor "Kronstadt". Pentru a îndepărta urșii de pe străzile Brașovului, municipalitatea va aloca, de la bugetul local, 150.000 de lei pentru hrănirea acestora.

Primarul orașului Brașov și prefectul județului Brașov au convocat o întâlnire cu gestionarii de fonduri de vânătoare pentru a realiza o strategie comună în vederea limitării interacțiunii om-urs și pentru reluarea alimentării punctelor de hrană aflate departe de zonele populate.

În cadrul discuţiilor au fost lansate o serie de propuneri pentru rezolvarea problemei apariţiei tot mai frecvente, în ultima vreme, a urşilor în zonele locuite din judeţ, inclusiv în municipiul Braşov - o gestiune mai bună a deşeurilor dar şi despre soluţii de monitorizare în timp real a marilor carnivore.

Primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, a solicitat, marţi, RPLP Kronstadt să reia hrănirea urşilor de pe Fondul Cinegetic nr.18 Timiş, a cărei administrare a încetat-o în luna martie, având în vedere apariţia din ce în ce mai frecventă a urşilor pe străzile Braşovului, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Braşov, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, odată cu expirarea contractului de administrare a fondului de vânătoare, RPLP Kronstadt şi-a manifestat intenţia de a renunţa la reînnoirea acestuia, în noile condiţii legislative această activitate producând „mai degrabă pierderi decât profit”.

„Iniţial, nu am fost interesaţi să încheiem un nou contract. Primăria Braşov ne-a comunicat că este dispusă să se implice financiar, urmând ca, după aprobarea rectificării bugetului, să încheiem un contract cu municipalitatea, în baza căruia vom putea să implementăm măsuri în fondul cinegetic, dar şi să intervenim în intravilan. Ulterior, când la nivelul Ministerului Mediului se va pune problema atribuirii administrării Fondului cinegetic nr. 18, ne vom manifesta interesul să semnăm un nou contract”, a declarat, conform sursei citate, directorul RPLP Kronstadt, Dan Olteanu.

Astfel, în proiectul de hotărâre a Consiliului Local Braşov privind rectificarea bugetului local, ce va fi dezbătut în 17 iunie, este prevăzută suma de 150.000 lei, pentru prestări servicii legate de gestionarea în condiţii de eficienţă a fondului cinegetic, a precizat sursa citată.

La Brașov, în fondul cinegetic gestionat până acum de RPLP Kronstadt sunt aproximativ 100 de urși, de cinci ori mai mult decât ar trebui, în condițiile în care numărul optim ar fi de 18-20 de exemplare. Numai anul acesta în zonă s-ar fi născut în jur de 20 de pui.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri