2020 va fi al treilea cel mai fierbinte an înregistrat vreodată, în ciuda efectului de răcire produs de La Niña

Data actualizării: Data publicării:
pamant uscat si crapat sub caldura soarelui
Foto: Profimedia Images

Anul 2020 este pe cale de a deveni al treilea cel mai călduros an înregistrat vreodată, după 2016 și 2019. Raportual anual al Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), publicat miercuri, înșiră incendii record, un sezon al uraganelor ucigașe, cel mai mic nivel al calotei glaciare, secetă, inundații, valuri de caniculă, transmite CNN.

Raportul OMM ia în calcul date din ianuarie până în octombrie și se bazează pe zeci de experți și organizații internaționale. Temperatura medie globală din acest an este de așteptat să ajungă la aproximativ 1,2 grade Celsius deasupra nivelurilor preindustriale.

Îngrijorător însă este faptul că 2020 a fost neobișnuit de cald în ciuda efectului de răcire al fenomenului La Niña. Acest fenomen climatic recurent, care a apărut în august și s-a intensificat în octombrie, este în mod normal asociat cu temperaturi ale suprafeței apei sub nivelul normal în Oceanul Pacific, provocate de schimbări ale vânturilor, presiunea aerului și precipitații. În vreme ce La Niña este limitată la Pacific, efectele sale acționează spre răcirea temperaturilor ale întregii planete, precum un aer condiționat pentru Pământ. Însă impactul a fost limitat de căldura prinsă în atmosferă de către gazele cu efect de seră, potrivit OMM.

Secretarul general al Organizației, Petteri Taalas, spune că, în trecut, ani neobișnuit de călduroși – precum 2016 – coincid cu un fenomen puternic de El Niño, care este opusul lui La Niña și provoacă temperaturi peste medie la suprafața apelor oceanice, astfel ridicând temperaturile globale. Însă nu mai este cazul.

“În ciuda condițiilor actuale de La Niña, acest an a arătat deja o căldură aroape de record în comparație cu precedentul record din 2016”, a spus Taalas într-un comunicat acompaniat de principalul raport.

OMM mai transmite că perioada dintre 2011 și 2020 va fi cel mai fierbinte deceniu înregistrat vreodată, cei mai călduroși 6 ani fiind înregistrați după 2015. Este probabil ca tendința să continue. În vreme ce emisiile au scăzut în timpul carantinei generale din primăvară, concentrația de gaze cu efect de seră din atmosferă s-a ridicat la un nou record în acest an.

Taalas a afirmat că acum există cel puțin o șansă din cinci ca media temperaturilor globale să depășească temporar nivelurile preindustriale cu 1,5 grade Celsius până în 2024 – un punct critic pe care Acordul de la Paris urmărește să nu-l depășească pentru a limita încălzirea globală.

Efectele încălzirii globale - caniculă, incendii, inundații, uragane record

Efectele acestei încălziri rapide au fost simțite în jurul lumii în timpul anului – de la caniculă extremă la incendii și inundații până la un sezon al uraganelor din Atlantic care a întrecut recorduri. Taalas a rezumat 2020 ca “un alt an extraordinar pentru clima noastră”.

Milioane de oameni au fost forțați să-și părăsească locuințele – unii dintre ei permanent – din cauza vremii extreme și a altor evenimente provocate sau exacerbate de schimbările climatice. Sute de oameni au murit.

La sfârșitul anului trecut și începutul lui 2020, Australia a trecut prin cel mai grav sezon de incendii de vegetație înregistrat vreodată. Cercetările arată că criza climatică a crescut probabilitatea apariției focului cu 30%. Cel puțin 33 de oameni și aproximativ 1 miliard de animale au murit în incendii, potrivit parlamentului australian. Alte sute au murit din cauza expunerii la fum.

Incendii devastatoare au avut loc și în vestul SUA, unde cel puțin 43 de persoane au decedat în această toamnă. În octombrie, California a înregistrat primul “megafoc” (“gigafire”) – un termen pentru flăcări care ard cel puțin 6000 de metri pătrați de teren – în istoria modernă.

Pantanalul Sud-American, cea mai mare regiune umedă de la tropice, a luat foc timp de luni de zile.

Acest an a adus și destule dovezi pentru o tendință despre care climatologii au avertizat de ceva vreme: uragane, taifunuri și ciclonuri tropicale în întreaga lume devin mai puternice și mai fatale pe măsură ce globul se încălzește din cauza crizei climatice.

În mod crucial, și oceanul planetar continuă să se încălzească. Oceanele sunt un bun indicator pentru impactul real al schimbărilor climatice. Acoperind aproape trei sferturi din suprafața Pământului, ele absorb marea majoritate a căldurii din lume. Potrivit raportului OMM, mai mult de 80% din oceanul planetar a trecut printr-un val de căldură la nivel marin, la un moment dat în 2020.

Raportul mai subliniază Arctica ca o regiune ce trece prin “schimbări drastice” pe măsură ce temperaturile globale cresc. În septembrie, cantitatea de gheață marină din cercul arctic a scăzut la al doilea cel mai mic nivel de când sunt înregistrate date, în 1978.

Potrivit raportului, stratul de gheață din Groenlanda a continuat să-și piardă din masă, deși la un ritm mai scăzut decât în 2019.

Calota glaciară joacă un rol important în reglarea climei globale. Suprafața sa strălucitoare respinge căldura înapoi în atmosferă. Când se topește sau nu îngheață, suprafața oceanului mai închis la culoare absoarbe mai multă căldură.

OMM spune că 2020 a adus unele valuri de căldură neobișnuit de puternice – mai ales în nordul Asiei și regiunea arctică a Siberiei. În părți ale nordului Siberiei, anul acesta a fost cu 5 grade Celsius mai cald decât media, potrivit OMM.

America de Sud și mare parte din Europa au trecut prin valuri de canciculă și secetă prelungită.

Recordul pentru cea mai ridicată temperatură înregistrată în cel puțin ultimii 80 de ani pe Pământ a fost depășit în august, când în Valea Morții din California termometrele arătau 54,4 grade Celsius.

În vreme ce unele părți ale globului treceau prin secetă și caniculă, alte zone sufereau din cauza inundațiilor fatale. Potrivit raportului, mai mult de 2.000 de decese au fost raportate în timpul sezonului de inundații din India, Pakistan, Nepal, Bangladesh, Afghanistan și Myanmar.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri