8 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza au fost aduşi la Bucureşti cu un avion militar. 6 dintre ei au fost transferați în alte țări UE

Data publicării:
pacienti
Foto: DSU

Opt pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, care nu aveau acces la tratament medical adecvat, au fost aduşi la Bucureşti cu un avion C-130 Hercules al Forţelor Aeriene Române, alături de 29 de membri de familie. Ulterior, şase pacienţi şi rudele lor au fost transportaţi în Norvegia şi Belgia, ceilalţi doi fiind trataţi în spitale din România.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că luni o aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a desfăşurat luni o misiune de evacuare medicală a 8 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, grav afectaţi de lipsa accesului la tratament medical adecvat, alături de 29 de aparţinători.

Astfel, aeronava a decolat de pe Aeroportul Otopeni în jurul orei 07:00, cu destinaţia Israel - Aeroportul Internaţional Ilan şi Asaf Ramon, unde a aterizat în jurul orei 11:30. După îmbarcarea pacienţilor şi aparţinătorilor, dar şi efectuarea evaluării medicale, avionul a decolat de pe aeroportul din Israel, în jurul orei 17:30 ,cu destinaţia Bucureşti - Baza 90 Transport Aerian Otopeni ”Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu", unde a aterizat la aproximativ ora 22:00.

Potrivit DSU, pe durata transportului, asistenţa medicală a fost asigurată de o echipă formată dintr-un medic şi un asistent din cadrul UPU-SMURD a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, respectiv un medic şi doi asistenţi medicali de la MApN. Pentru buna desfăşurare a misiunii, la bordul aeronavei a fost şi un ofiţer de legătură din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit News.ro.

De asemenea, după aterizare, pacienţii şi aparţinătorii au beneficiat de asistenţa medicală şi transport din partea echipajelor ISU Bucureşti-Ilfov.

„Ulterior, cu sprijinul unei aeronave slovace (Ministerstvo vnútra SR), 2 pacienţi şi aparţinătorii acestora au fost transportaţi în Regatul Norvegiei, respectiv 4 pacienţi cu aparţinătorii acestora în Regatul Belgiei. Ceilalţi 2 pacienţi vor primi îngrijiri de specialitate în unităţi medicale din ţară”, a menţionat DSU.

Misiunea a fost executată în urma solicitărilor primite de la Centrul de Coordonare a Răspunsului la Situaţii de Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, din cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene. Operaţiunea a fost realizată în strânsă colaborare între Ministerul Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Forţele Aeriene Române din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General pentru Imigrări, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Ministerul Sănătăţii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Unitatea de Coordonare a Activităţilor Guvernamentale în Teritorii (COGAT), unitate din cadrul Ministerului Apărării al Israelului, Habitat for Humanity.

Aceasta este a 8-a misiune de sprijin realizată în acest an pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza. Astfel de acţiuni au mai avut loc în lunile ianuarie, martie, aprilie, mai, iulie, septembrie şi octombrie.

De asemenea, în cursul anului trecut s-au desfăşurat alte 3 misiuni de acest tip.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 greșeli care îți pot micșora pensia chiar şi cu mii de lei. Ce îți poate tăia din punctaj fără să îți...
Digi FM
Salariile preoților se schimbă din 2027. Cât va câștiga lunar un preot după noua grilă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Puțini știu că e fiica vitregă a lui Steven Spielberg. Actrița din „Anatomia lui Grey”, apariție rară alături...
Adevarul
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau...
Newsweek
Guvernul Tomac, obligat să indexeze pensiile cu 12% și să elimine CASS. Care pensionari iau 800 lei în plus?
Digi FM
Soția lui Christian Eriksen, sacrificiul făcut din dragoste pentru fotbalist. Viața discretă a femeii care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce simțim "fluturi în stomac" când suntem emoționați sau nervoși? Explicația surprinzătoare a neurologilor
Digi Animal World
Viața tristă a celei mai bogate pisici din lume. A moștenit peste 1,5 milioane de dolari, dar nu a primit...
Film Now
Jane Seymour și Joe Lando au încercat să fie împreună și în viața reală. De ce nu a funcționat povestea lor...
UTV
Cabral a transmis un mesaj emoționant după divorțul de Andreea Ibacka: „Am zile în care mă țin din inerție”