A apărut albumul #Rezist

Data publicării:
Credit-foto_Catalin-Georgescu

A apărut prima carte mărturie a celor mai mari mişcări de stradă din România postdecembristă, protestele faţă de Ordonanţa 13. Albumul, care cuprinde sute de fotografii ale demonstraţiilor din România dar şi din diaspora, a fost intitulat #Rezist, după mesajul-simbol al protestatarilor.

Cele mai puternice imagini ale protestelor din Piaţa Victoriei nu au făcut doar înconjurul lumii, ci au ajuns şi într-un album tipărit.

Iren Arsene Matem director general al editurii Curtea Veche Publishing: „A venit către noi o propunere, apoi a luat amploare. Câţiva fotografi au considerat că fotografiile lor trebuie să apară, iar pe de altă parte şi un blogger a simţit nevoia să să propună textele sale pentru print.”

Cartea arhivează instantaneele a 21 de fotografi, care au fost zile în sir în mijlocul protestatarilor pentru a surprinde mesajul Pieţei. De altfel, imaginea celor aproape 300.000 de oameni care au aprins deodată luminile telefoanelor mobile a ajuns în presa din toată lumea. La fel şi tricolorul pe care românii l-au format într-o altă seară de proteste.

În cele aproape 200 de pagini ale albumului #Rezist se regăsesc nu doar mesajele inteligente şi pline de umor de pe pancartele protestarilor, ci şi textele câtorva jurnalişti şi oameni de cultură, care au scis despre revolta românilor faţă de adoptarea Ordonanţei 13.

Iren Arsene Mate: „Poate că pe Facebook prea repede se suprapun informaţiile sau opiniile. Cartea păstrează, trage o concluzie poate, cartea arhivează”.

Profitul de pe urma vânzării albumului va fi donat organizaţie neguvernamentale Funky Citizens, care desfăşoară un proiect de informare şi verificare a declaraţiilor făcute de politicieni.

Albumul #Rezist este deja disponibil în librăriile din ţară.

FOTO Cătălin Georgescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri