A fost găsit trupul băiatului din Neamț care s-a înecat încercând să-și salveze sora. Fata a murit la spital

Data publicării:
scafandru iese din rau, un pompier asteapta in barca la mal
Foto: ISU Neamț

Trupul băiatului de 18 ani care s-a înecat sâmbătă, în râul Moldova, a fost găsit duminică după-amiază, iar sora lui, în vârstă de 17 ani, care a fost scoasă din apă şi resuscitată de către echipajul de prim ajutor ajuns la faţa locului a decedat ulterior la spital.

Băiatul a fost scos din apă duminică, în jurul orei 12.30, iar echipajul medical a constatat că este decedat.

Sora lui a fost scoasă la mal sâmbătă, de martori, iar echipajul SMURD a reuşit să o resusciteze, fiind transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Roman.

"În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01,30, fata a decedat", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Spitalului municipal Roman, Laura Trifan.

Potrivit IPJ Neamţ, tragedia s-ar fi produs în momentul în care fata ar fi alunecat în râul Moldova, iar fratele ei a intrat în apă pentru a o salva.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.

În acest sezon estival, trei persoane din judeţul Neamţ au murit înecate.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India