A murit Dumitru Comănescu, românul care timp de o lună a fost cel mai vârstnic bărbat din lume

Data actualizării: Data publicării:
dumitru comanescu, cel mai bătrân bărbat din lume
Foto: Centrul pentru Seniori al Municipiului București

Dumitru Comănescu, românul în vârstă de 111 ani, care timp de o lună a fost cel mai vârstnic bărbat din lume, a murit sâmbătă. Acesta fusese decorat, în urmă cu trei zile, de către Patriarhul Daniel.

”Regretăm nespus trecerea în neființă a domnului Dumitru Comănescu, care a avut loc în această dimineață! Întâlnirea cu dumnealui a fost o adevărată lecție despre viață si credință, despre responsabilitatea pe care o avem față de fiecare suflet pe care îl întâlnim, despre puterea de a depăși și a învinge marile, dar și micile încercări ale vieții, despre virtute, omenie, bunătate și înțelegere. Ne-am bucurat de faptul că domnul Dumitru Comănescu a fost beneficiarul proiectului VIEȚI CENTENARE, că a fost distins cu titlul de Cel mai Vârstnic Cetățean al Municipiului București și, în urmă cu o lună, declarat cel mai vârstnic bărbat în viață, din lume. Gândurile sale frumoase, pline de înțelepciunea omului care a privit drept în ochi viața, ni le-a transmis de fiecare dată cu infinită caldură si bunătate, ne-a surprins cu vioiciunea făpturii sale, cu sfaturile și îndemnurile optimiste și ne-a lăsat amintiri de neuitat! Ne veți lipsi domnule Dumitru Comănescu! Odihnă veșnică”, a spus Alexandra Dobre , directorul general al Centrului pentru Seniori al Municipiului București.

Născut pe 8 noiembrie, 1908, în Provița de Jos, județul Prahova, Dumitru Comănescu a fost de profesie inginer agronom. Bărbatul a povestit că secretul longevității sale a fost dragostea familiei, a soției, fiilor și nepoților.

Pe 24 iunie, Dumitru Comănescu a fost decorat de Patriarhul Daniel cu Crucea Patriahală, cel mai înalt ordin al Bisericii Ortodoxe Române, pentru mireni.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri