Accident feroviar în Neamț: O mașină a fost lovită de tren. Patru persoane rănite, transportate la spital

Data publicării:
numărul de urgență 112 pe o ambulanță
Foto cu caracter ilustrativ: Facebook/IGSU

Un accident feroviar a avut loc duminică dimineața, în comuna Costişa din județul Neamț, o mașină fiind lovită de tren. În urma impactului, o femeie de 54 de ani, aflată în tren, a fost rănită și transportată la spital, iar cei trei tineri aflați în autoturism au fost preluați de echipajele medicale. Autoritățile au intervenit rapid cu echipaje de pompieri și ambulanțe, relatează News.ro. Trenul circula pe ruta Piatra Neamț – Bacău.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au anunţat că, duminică, în jurul orei 5.40, pompierii au fost solicitaţi să intervină în comuna Costişa la un accident feroviar, după ce un autoturism a fost lovit de tren.

La locul accidentului s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD din cadrul Punctului de lucru Roznov şi o autospecială pentru descarcerare şi autospecială complexă pentru intervenţie din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ. De asemenea au fost alocate forţe şi mijloace de intervenţie de la de la SAJ şi ISU Bacău.

„La sosirea forţelor de intervenţie persoanele ce s-au aflat în autoturism erau evacuate. Trei persoane (bărbat de 19 ani, femeie de 19 ani şi o fată de 15 ani) au fost preluate de echipajele de la Bacău. Echipajul SMURD a acordat asistenţă medicală unei femei de 54 de ani ce se afla în tren, ulterior transportând-o la spital”, au precizat pompierii.

Trenul se deplasa pe ruta Piatra Neamţ - Bacău.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...