Video Accident grav la ieșirea din Cluj-Napoca: un om a murit și trei au fost răniți, printre care un copil

Data actualizării: Data publicării:
Accident Cluj
Accident grav la ieșirea din Cluj-Napoca. Foto: Info Trafic Cluj via Digi24

Un om a murit și trei au fost răniți, în urma unui accident între două autoturisme, petrecut la ieșirea din Cluj-Napoca. Circulaţia este oprită pe DN 1 la ieşirea spre Turda.

ACTUALIZARE 12:47 Accidentul s-a produs după ce o maşină a intrat pe contrasens şi a lovit un autoturism care circula regulamentar.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj au anunţat că, duminică, în jurul orei 11.00, s-a produs un accident rutier la ieşirea din municipiul Cluj-Napoca. 

„Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 45 de ani, din judeţul Alba, aflat la volanul unui autovehicul ce se deplasa dinspre Feleacu înspre Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un autovehicul care circula din sensul opus de mers, la volanul căruia se afla o femeie de 38 de ani, din judeţul Dolj. 

Accidentul s-a soldat cu decesul unui bărbat de 44 de ani, pasager în autovehiculul condus de bărbatul de 45 de ani”, au afirmat reprezentanţii IPJ Cluj.

Ei au menţionat că în accident au mai fost răniţi femeia de 38 de ani, un copil de şapte ani pasager în autoturism, dar şi bărbatul de 45 de ani. Victimele au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii au mai stabilit că cei doi şoferi nu consumaseră băuturi alcoolice.

Știrea inițială. Accidentul rutier grav s-a produs la ieșirea din Cluj-Napoca spre Comuna Feleacu. Două autoturisme au fost implicate în coliziune. Imediat au intervenit pompierii, polițiștii, dar și echipaje medicale, potrivit jurnalistei Digi24 Bianca Timșa.

Într-unul dintre autoturisme se afla un bărbat încarcerat, care a fost extras de urgență de echipajele de intervenție. A fost ulterior predat echipajelor medicale, însă, din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, bărbațul a fost declarat decedat.

Pe lângă acesta, alte trei persoane au fost rănite, printre care și o minoră. Toate cele trei victime au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior au fost duse la spital. Acum, polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut tragedia.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Analist economic: România riscă să retrogradeze la „junk”, în octombrie. Pensiile și salariile, în pericol
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...