Mai multe persoane au fost rănite în urma unui accident naval în Tulcea, între 2 ambarcațiuni cu turiști

Data actualizării: Data publicării:
13 persoane au fost rănite în urma unui accident naval în Tulcea, între 2 ambarcațiuni cu turiști. Planul Roșu, activat
Foto: Tulcea Noastră

Autorităţile din judeţul Tulcea au activat, marţi seara, Planul Roşu de Intervenţie în cazul unui "accident naval în care au fost implicate mai multe ambarcaţiuni cu persoane, produs în localitatea Murighiol", informează ISU Tulcea, scrie Agerpres.

ACTUALIZARE: Planu Roșu a fost dezactivat. 13 persoane au fost implicate în accidentul naval, dintre care tre au suferit multiple traumatisme. Două dintre acestea au fost transportate la UPU Tulcea, iar cealaltă a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la UPU Constanța.

"Având în vedere numărul ocupanţilor, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie care presupune suplimentarea echipajelor medicale la faţa locului. Până la acest moment, două persoane ar fi grav rănite", se menţionează în informarea ISU Tulcea.

Pentru gestionarea situaţiei, în zona respectivă au fost trimise o ambarcaţiune pentru transport scafandri şi trei ambulanţe ale serviciului judeţean de ambulanţă. Totodată, în sprijinul echipajelor angrenate în misiunea de salvare, la locul incidentului a fost trimis şi un elicopter SMURD.

Potrivit informaţiilor transmise de către reprezentanţii ISU Tulcea, accidentul naval s-a produs între două ambarcaţiuni, fiind vorba de 13 persoane implicate. Dintre acestea, trei sunt investigate medical la faţa locului, prezentând mai multe traumatisme. Evaluarea medicală este făcută de către echipajul de pe elicopterul SMURD venit de la Constanţa, ajuns la faţa locului.

Până la această oră, nu au fost declarate persoane dispărute, au mai precizat reprezentanţii ISU Tulcea. Conform unei informări a IPJ Tulcea, în cele două ambarcaţiuni care se deplasau pe Dunărea Nouă şi s-au ciocnit se aflau turişti.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
Paula Seling, mesaj de ziua fetiței pe care a adoptat-o acum 9 ani: "Mă uit la tine și învăț ce înseamnă...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Raluka, adevărul despre relația cu iubitul cu 20 de ani mai mare: „E singurul care m-a liniștit. Mi-a arătat...
Film Now
George Clooney își amintește "audiția teribilă" pentru Francis Ford Coppola: "A crezut că eram beat, dar nu...
Adevarul
Crimele cumplite care au schimbat istoria Europei. Cum au început exterminările în masă și cine a invetat...
Newsweek
Pensie de doar 1.750 lei la un stagiu de cotizare de 35 ani. Ce detaliu a dus la această sumă ridicolă?
Digi FM
Fratele lui James Van Der Beek, omagiu sfâșietor după moartea actorului: "Nu știam că va durea atât de tare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Kate Hudson, despre viața cu părinții Goldie Hawn și Kurt Russell. Dezvăluiri surprinzătoare ale actriței...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online