Adolescenţii suspectaţi de jaf armat într-un magazin din Constanța, reţinuţi pentru 24 de ore

Data actualizării: Data publicării:
Poliție
Foto: Profimedia

Cei doi adolescenţi, în vârstă de 17 ani, suspectaţi că sunt autorii unui jaf produs într-un magazin, cu ameninţarea vânzătoarei cu un pistol cu bile, au fost reţinuţi, miercuri, pentru 24 de ore, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, citat de Agerpres.

IPJ a transmis, iniţial, că angajații Poliţiei Municipiului Constanţa - Serviciul Municipal de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au efectuat două percheziţii domiciliare, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, uz de armă fără drept şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În urma percheziţiilor, la sediul poliţiei au fost conduşi pentru audieri cei doi minori, bănuiţi de săvârşirea faptelor.

"La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 18.00, cei doi, purtând cagule, ar fi pătruns într-un magazin alimentar de pe bulevardul Ferdinand din municipiul Constanţa. Prin ameninţarea şi executarea unui foc cu o armă neletală (pistol cu bile), ar fi deposedat-o pe vânzătoare de suma de aproximativ 1.000 de lei şi un telefon mobil. Ulterior, ar fi părăsit locul faptei", reiese din comunicatul transmis de IPJ.

Potrivit polițiștilor, suspecții au fugit imediat după comiterea faptei.

 

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 greșeli care îți pot micșora pensia chiar şi cu mii de lei. Ce îți poate tăia din punctaj fără să îți...
Digi FM
Salariile preoților se schimbă din 2027. Cât va câștiga lunar un preot după noua grilă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Puțini știu că e fiica vitregă a lui Steven Spielberg. Actrița din „Anatomia lui Grey”, apariție rară alături...
Adevarul
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau...
Newsweek
Guvernul Tomac, obligat să indexeze pensiile cu 12% și să elimine CASS. Care pensionari iau 800 lei în plus?
Digi FM
Soția lui Christian Eriksen, sacrificiul făcut din dragoste pentru fotbalist. Viața discretă a femeii care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce simțim "fluturi în stomac" când suntem emoționați sau nervoși? Explicația surprinzătoare a neurologilor
Digi Animal World
Viața tristă a celei mai bogate pisici din lume. A moștenit peste 1,5 milioane de dolari, dar nu a primit...
Film Now
Jane Seymour și Joe Lando au încercat să fie împreună și în viața reală. De ce nu a funcționat povestea lor...
UTV
Cabral a transmis un mesaj emoționant după divorțul de Andreea Ibacka: „Am zile în care mă țin din inerție”