AEP vrea un protocol de colaborare cu ANAF pe executarea sancţiunilor impuse partidelor

Data publicării:
adrian-tutuianu_govro
Foto: Gov.ro

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanent, Adrian Ţuţuianu, a avut joi o întâlnire cu şeful ANAF, Adrian Nica. Cei doi au discutat posibilitatea încheierii unui protocol de colaborare între cele două instituţii privind executarea silită a sancţiunilor contravenţionale şi a măsurilor de confiscare dispuse de AEP partidelor politice şi competitorilor electorali.

Potrivit unui comunicat al AEP, oportunitatea încheierii unui protocol de colaborare cu ANAF a fost analizată în vederea îmbunătăţirii cooperării instituţionale în domenii precum executarea silită a sancţiunilor contravenţionale şi a măsurilor de confiscare dispuse de Autoritatea Electorală Permanentă partidelor politice şi competitorilor electorali, precum şi monitorizarea punerii în aplicare a acestora, relatează Agerpres.

AEP precizează că, în prezent, cadrul legal nu îi permite monitorizarea sistematică a stadiului punerii în aplicare a executărilor silite ca urmare a sancţiunilor contravenţionale şi a măsurilor de confiscare dispuse în exercitarea atribuţiilor sale legale.

„În lipsa unor mecanisme formale de schimb de informaţii şi raportare între instituţiile competente, AEP nu beneficiază de date actualizate privind punerea în aplicare a acestor măsuri, situaţie care limitează capacitatea autorităţii de a evalua impactul şi eficienţa activităţii de control desfăşurate în domeniul finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale. În acest context, consolidarea cooperării instituţionale reprezintă o premisă esenţială pentru creşterea gradului de conformare la prevederile legale şi pentru asigurarea unei monitorizări mai eficiente a măsurilor dispuse", se explică în comunicat.

Totodată, discuţiile au vizat aspecte referitoare la verificarea donaţiilor şi împrumuturilor acordate competitorilor electorali şi formaţiunilor politice şi la finanţarea acestora prin intermediul platformelor online, precum şi necesitatea colaborării pentru identificarea unor soluţii legislative inclusiv în ceea ce priveşte derularea campaniilor de publicitate politică şi electorală în mediul online.

„În contextul transformărilor generate de avansul tehnologic accelerat şi de evoluţia continuă a mediului digital, instituţiile statului trebuie să îşi consolideze cooperarea şi să îşi conjuge eforturile pentru asigurarea respectării prevederilor legale, în limitele competenţelor specifice fiecărei autorităţi, contribuind astfel la creşterea transparenţei, integrităţii şi eficienţei mecanismelor de control şi supraveghere din domeniul finanţării activităţii politice şi electorale", a declarat Adrian Ţuţuianu, conform comunicatului citat.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
„S-a transformat într-un coșmar”. Ce s-ar fi întâmplat la reuniunea dintre Meghan, Harry și familia regală...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Grupa de sânge care poate crește riscul de AVC înainte de 60 de ani. Ce au descoperit cercetătorii
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...