Agenţia Europeană a Medicamentului a anunțat când ar putea autoriza vaccinul anti-Covid

Data actualizării: Data publicării:
vaccinare anti-covid
Vaccin Covid-19 Foto: Profimedia Images

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat că ar putea aproba primele vaccinuri împotriva COVID-19 până la sfârşitul acestui an sau cel mai târziu la începutul anului viitor. 

EMA, instituţia însărcinată cu autorizarea şi controlul medicamentelor în Uniunea Europeană, a demarat o procedură accelerată de autorizare, care permite examinarea datelor privind siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor pe măsura sosirii acestora, chiar înainte ca producătorul să depună o cerere formală de autorizare.

Potrivit Mediafax, anunțul EMA vine după ce preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat săptămâna trecută că agenţia ar putea aproba vaccinurile testate de Pfizer-BioNTech şi Moderna în „a doua jumătate a lunii decembrie”.

"Este dificil în acest moment să prezicem cu precizie termenele pentru autorizarea vaccinului, întrucât nu avem încă toate datele, iar examinările sunt în curs de desfăşurare," precizează instituția.

"În funcţie de progresul evaluării, EMA ar putea într-adevăr să poată încheia evaluarea candidaţilor mai avansaţi spre sfârşitul acestui an sau începutul anului viitor," se mai arată în comunicatul preluat de agențiile de presă internaționale, citate de Mediafax.

EMA a instituit o procedură rapidă, care îi permite să examineze datele privind siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor pe măsură ce acestea devin disponibile, chiar înainte ca o cerere formală de autorizare să fie depusă de către producător. Oxford/ AstraZeneca, Pfizer / BioNTech şi Moderna sunt cele trei variante de vaccin supuse acestei „revizuiri continue”.

AstraZeneca şi Universitatea din Oxford au anunţat luni că a fost dezvoltat un vaccin cu o eficienţă între 70% sau chiar 90% în unele cazuri, conform rezultatelor intermediare. Aceste rezultate par pentru moment mai puţin convingătoare decât cele ale concurenţilor săi Pfizer / BioNTech sau Moderna, a căror eficacitate depăşeşte 90%. Formula britanică are, însă, avantajul de a utiliza o tehnologie mai tradiţională, astfel vaccinul va fi mai ieftin şi mai uşor de depozitat.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri