Candidatul PNL pentru Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, este primarul sectorului 6 la al doilea mandat, ales cu peste 70% din voturi la ultimele alegeri, are 47 de ani și este prim-vicepreședintele liberalilor.
La alegerile locale din vara anului 2024, Ciprian Ciucu a câștigat al doilea mandat la Primăria Sectorului 6 cu 72,89% din voturi. În urma negocierilor din interiorul PNL, Ciucu a fost propus să candideze la Primăria Generală, chiar dacă și Stelian Bujduveanu și-ar fi dorit acest lucru, fiind viceprimar cu atribuții sporite după plecarea lui Nicușor Dan la Cotroceni. Totuși, liberalii au considerat că Ciprian Ciucu este mai bine cotat, având în vedere că a avut cel mai bun scor la alegerile locale anul trecut.
Cum arată CV-ul lui Ciucu
Ciprian Ciucu are 47 de ani, iar înainte de a fi primar a fost consilier local. De asemenea, acesta a fost aproape 1 an președintele Agenției Naționale a Funcționarilor publici (decembrie 2019 - octombrie 2020).
Anterior, a lucrat în sectorul privat și în cadrul unor ONG-uri, iar primul contact cu politica a fost în anul 2000, atunci când a lucrat la departamentul de Relații Publice al Președinției. A condus și PNL Bucureşti în perioada iulie 2021-februarie 2023 și a fost unul dintre contestatarii alianței PNL-PSD la guvernare.
În noiembrie 2024, Ciprian Ciucu a devenit prim-vicepreședinte PNL, după ce Ilie Bolojan a preluat șefia interimară a partidului.
Ciucu este licențiat în științe politice la SNSPA (1996-2000), dar are și un master în Politici Publice şi Integrare Europeană tot la facultatea de Științe Politice (2000-2001).
Declarația de avere
Potrivit declarației de avere din 2024, actualul edil al sectorului 6 deține 2 terenuri - un teren agricol de 5.000 de metri pătrați în județul Argeș, cumpărat în 2011 și un teren de 500 de metri pătrați în Ilfov. De asemenea, are și două apartamente în București și o mașină din 2023.
Figurează cu 30.500 de euro în conturi și a imprumutat Partidul Național Liberal cu 55.700 de euro. Are și datorii de peste 100.000 de euro, inclusiv 20.000 de euro la deputatul PNL Oprea Octavian (fost șef al TNL).
Pe anul 2023, Ciprian Ciucu a avut venituri de aproximativ 43.000 de euro.
Editor : A.G.