Alegeri locale 2025. Cine este George Burcea, actorul susținut de POT, care și-a anunțat candidatura pentru București de la New York

Data publicării:
burcea (1)
George Burcea sursa foto: Facebook

George Burcea este susținut de Partidul Oamenilor Tineri (POT) la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. De profesie actor, cu roluri în seriale cunoscute, acesta susține că va face ce nu au făcut „aceleași partide timp de 35 de ani”.

George Burcea și-a anunțat intenția de a candida la Primăria Capitalei la finalul lunii octombrie, într-un videoclip postat pe rețelele de socializare direct din New York.

„România a fost condusă de aceleași partide timp de 35 de ani, iar rezultatele se văd în fiecare colț al acestui oraș. E timpul ca Bucureștiul să aibă o conducere care lucrează pentru oameni. (...) Candidez alături de Partidul Oamenilor Tineri, o echipă care crede că România trebuie eliberată și că schimbarea reală începe de la generația tânără", a declarat actorul.

George Burcea nu este membru al partidului POT, dar este susținut de formațiunea condusă de Anamaria Gavrilă.

Acesta și-a lansat oficial candidatura pe 14 noiembrie, eveniment în cadrul căruia a primit numeroase întrebări din partea presei, dar la care a ales să răspundă Anamaria Gavrilă. Spre exemplu, în momentul în care George Burcea a fost întrebat despre bugetul său de campanie, președinta POT a intervenit:

„Despre buget vorbesc eu. Campania e acoperită de POT. Noi nu avem investitori, nu avem găști, grupuri de interese care să finanțeze campania”.

Întrebat dacă știe care a fost bugetul Primăriei Capitalei în acest an, în locul lui George Burcea tot președinta POT a răspuns. „Suficient. Nu contează banii. La București nu a fost niciodată vorba de lipsă de bani”, a declarat Anamaria Gavrilă. „Consider că doamna președintă v-a spus ce avea de spus”, a completat și George Burcea.

Experiența profesională

Născut la 15 ianuarie 1988, în București, George Burcea a absolvit UNATC și a jucat în numeroase producții, atât românești cât și internaționale: „Closer to the Moon", „Singh Is Bliing", „Raaz Reboot”, iar cel mai cunoscut rol al său este cel al lui Lurch din serialul „Wednesday”. Acesta a devenit cunoscut publicului și prin aparițiile sale la diverse show-uri TV, dar și pentru căsătoria cu Andreea Bălan, cu care are și două fiice.

În 2020, George Burcea a fost prins la volan sub influența drogurilor.

„Episodul cu stupefiante, da, a fost real! S-a întâmplat o singură dată și da, îl regret! A fost o perioadă destul de dificilă pentru mine. Acel lucru nu s-a mai repetat, acum sunt în tot felul de teste și alte lucruri.”, a spus actorul într-o emisiune la Kanal D2.

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Cine e viitoarea soție a lui Alexandru Nazare. E cu 16 ani mai mică decât el și nu e străină de lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
Noua atracție din Grecia. Turiștii au ocazia să înoate cu porcii
Newsweek
Un pensionar primește pensie de invaliditate după legea veche. Ce se întâmplă la trecerea la limita de vârstă?
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță