Alertă de vreme rea | Cod galben de vânt puternic în 8 judeţe. În unele zone, rafalele vor depăşi 100 km/h

Data publicării:
shutterstock_276757817
Foto: Shutterstock

Meteorologii au emis, vineri, mai multe avertizări nowcasting de vând puternic care va afecta opt judeţe în următoarele ore. În zonele joase rafalele vor depăşi 65 de kilometri la oră, în timp ce la munte vântul va depăşi viteza de o sută de kilometri la oră.

Potrivit meteorologilor, până la ora 16:00, este cod galben de vânt puternic în judeţele Ialomiţa, Brăila, Buzău şi Călăraşi.

„Se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge şi depăşi la rafală viteze de 55... 60 km/h”, au anunţat meteorologii.

În plus, până la ora 14:00, este cod galben în judeţele Constanţa şi Tulcea, iar până la ora 13.30, în zonele de munte din Suceava şi Neamţ.
La munte, la peste 1.800 de metri altitudine, vântul va prezenta intensificări care la rafală vor atinge 90... 100 km/h.

În plus, zăpada va fi spulberată, determinând scăderea vizibilităţii.

Alertă de vreme rea: frig și ninsori viscolite

Meteorologii au emis o informare potrivit căreia, începând de vineri dimineaţa şi până duminică la prânz, vremea va fi rece în toată ţara, chiar deosebit de rece în est şi sud-est, unde vor fi şi intensificări ale vântului. În zonele estice, sudice şi centrale vor fi precipitaţii slabe, sub formă de lapoviţă sau ninsoare.

Polițiștii sfătuiesc  șoferii să fie foarte atenţi la drum.

Sursa: Digi24, News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri