Alertă în Prahova: doi urși au fost văzuți pe străzile din Sinaia și din comuna Cornu

Data publicării:
urs brun

Autorităţile din judeţul Prahova au transmis, duminică seară, un mesaj de avertizare după ce un urs şi-a făcut apariţia în staţiunea Sinaia. Un al doilea mesaj a fost emis la scurt timp şi localnicilor din comuna Cornu, unde un urs a intrat în zona locuită de oameni. În acest weekend, trei astfel de mesaje au fost transmise de autorităţile prahovene, anunță Agerpres.

Localnicii şi turiştii aflaţi în staţiunea Sinaia, de pe Valea Prahovei, au primit, duminică seara, mesaj RO-Alert prin care erau avertizaţi cu privire la faptul că un urs şi-a făcut apariţia pe strada Horea, Cloşca şi Crişan. Oamenii au fost sfătuiţi să nu se apropie de animal, să nu încerce să-l fotografieze sau să-l filmeze. În zonă a fost trimis, preventiv, un echipaj SMURD de la Detaşamentul Sinaia al ISU Prahova.

La scurt timp după mesajul trimis persoanelor aflate în staţiunea Sinaia, şi localnici din comuna Cornu au primit un mesaj similar, după ce un urs a fost văzut în satul Cornu de Jos. În acea zonă a fost trimis un echipaj SMURD de la Detaşamentul Câmpina.

În total, autorităţile din Prahova au transmis, în acest weekend, trei mesaje RO-Alert.

Sâmbătă, un mesaj similar a fost transmis locuitorilor din municipiul Câmpina, după ce un urs a fost văzut pe Aleea Parcului.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Gavin Arvizo în 2026. Băiatul care i-a adus acuzații grave lui Michael Jackson a dispărut complet din...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Controversele din jurul noii grile de salarizare reapar în spațiul public. Cât ar putea ajunge salariile...
Newsweek
Pensionarii care au muncit în această perioadă iau sute de lei pensie suplimentară. Cum știi dacă te încadrezi
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...