Alertă la o bază militară din Germania unde sunt reparate sisteme Patriot. Șase survolări cu drone neidentificate

Data publicării:
drona in zbor
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Un nou incident în care au fost implicate drone necunoscute a avut loc în Germania. Mai multe aparate fără pilot au zburat deasupra unei baze militare din vestul țării, unde se repară sisteme Patriot, potrivit News.ro, care citează presa din Germania.

Militarii din cadrul bazei militare susțin că ar fi observat, în total, șase survolări cu drone, în noaptea de joi spre vineri, între orele 22:00 și 05:00. Aceștia au alertat poliția din districtul Euskirchen, iar în timpul ultimei survolări oamenii legii se aflau la fața locului și ar fi observat, de asemenea, cel puțin o trecere a dronei. Potrivit raportului confidențial, drona ar fi survolat pentru scurt timp inclusiv forțele de intervenție. De asemenea, și soldații din trupele Bundeswehr ar fi observat întreaga scenă de la o distanță de aproximativ 40 de metri.

Potrivit raportului, drona ar fi putut fi un aparat de tip Fly-380 VTOL. Aceste drone au o anvergură a aripilor de aproximativ 3,8 metri și o autonomie de până la 400 de kilometri. Ele pot atinge o viteză de până la 150 km/h. În plus, pot transporta o sarcină de peste zece kilograme.

Dronele de acest tip sunt utilizate, printre altele, pentru lucrări de topografie, cartografiere, dar și pentru supravegherea frontierelor și transporturi în regiuni greu accesibile, notează Tagesschau. Însă, din ancheta desfășurată până în prezent, la care participă inclusiv Oficiul Criminalistic Regional din Renania de Nord-Westfalia și autoritățile federale de securitate, nu a reieșit că ar fi putut fi vorba despre o dronă rătăcită folosită în topografie.

Poliția anchetează sub suspiciunea de fotografiere care pune în pericol securitatea instalațiilor militare, a mijloacelor de apărare sau a zonelor sensibile. De asemenea, Serviciul Militar de Protecție și Centrul Comun de Apărare împotriva Dronelor din Berlin se ocupă de acest caz.

Mechernich se află în landul Renania de Nord-Westfalia, la sud-vest de Bonn, iar instalația pe care o găzduiește este probabil unică în Europa, potrivit sursei citate. Complexul subteran, situat la 130 de metri sub pământ, găzduiește echipamente militare și piese de schimb și este utilizat pentru întreținerea și repararea sistemelor de apărare aeriană Patriot.

Incidente similare au avut loc în ultimii ani deasupra bazelor militare din Germania. În această săptămână, o dronă care transporta explozibili a fost descoperită pe aeroportul din Leipzig, în apropierea unui avion de marfă ucrainean Antonov-24.

Drona încărcată cu explozibili aparține probabil guvernului rus, potrivit unor oficiali americani familiarizați cu rapoartele serviciilor de informații referitoare la acest incident, scrie The Wall Street Journal.

Presupusa legătură a Rusiei cu incidentul survine în contextul în care serviciile de informații americane au constatat că președintele rus Vladimir Putin reprezintă o amenințare crescută pentru flancul estic al NATO. Conform unor noi rapoarte ale serviciilor de informații americane, Putin ar putea încerca să testeze hotărârea NATO printr-un atac limitat asupra unei țări aliate în următorii câțiva ani, a relatat The Wall Street Journal. Evaluările prevăd scenarii care variază de la un atac cibernetic la o incursiune terestră la scară redusă.


Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...