Alexandru Nazare: România poate deveni una dintre principalele destinații europene pentru turismul de evenimente

Data publicării:
Alexandru Nazare.
Alexandru Nazare. Foto: Facebook

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a afirmat că marile festivaluri organizate în România generează efecte economice importante și contribuie la promovarea țării pe plan internațional. Potrivit acestuia, România are toate șansele să devină una dintre principalele destinații europene pentru turismul de evenimente, însă este nevoie de un cadru fiscal predictibil și competitiv care să încurajeze investițiile.

„Cele mai mari festivaluri din România reunesc anual peste 1 milion de participanţi, atrag zeci de mii de turişti străini, generează un impact economic de milioane de euro şi mobilizează investiţii private importante pentru organizare, infrastructură şi servicii. Beneficiile merg însă mult dincolo de aceste cifre”, a scris, marţi seară, pe Facebook, ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare.

Potrivit acestuia, fiecare turist care participă la un festival înseamnă nopţi de cazare, consum la restaurante, transport, cumpărături şi servicii locale.

De asemenea, înseamnă venituri pentru antreprenori, locuri de muncă, încasări suplimentare la bugetele locale şi la bugetul de stat.

„În acelaşi timp, aceste evenimente poziţionează România pe harta marilor destinaţii europene şi reprezintă o formă de promovare a ţării care susţine direct antreprenoriatul românesc. Această expunere se traduce în mai mult decât notorietate. Se traduce în încredere, într-o imagine actuală şi dinamică a României, în interes crescut pentru turism, investiţii şi pentru organizarea altor evenimente internaţionale”, a mai transmis Nazare.

Ministrul interimar al Finanţelor este de părere că o ţară care demonstrează că poate găzdui, în condiţii excelente, sute de mii de participanţi transmite un semnal puternic despre capacitatea sa de organizare şi despre potenţialul său economic.

„Din perspectiva Ministerului Finanţelor, este obligatoriu să construim un cadru fiscal predictibil şi competitiv, care să încurajeze astfel de investiţii private, politici fiscale care să stimuleze activităţi cu efecte economice în lanţ, să susţină antreprenoriatul românesc şi să genereze venituri suplimentare pentru stat”, anunţă Nazare, precizând că a demarat grupuri de lucru dedicate pentru a aduce mai multă echitate fiscală acestui sector generator de beneficii economice şi sociale multiple.

Potrivit ministrului interimar, sectoarele cu efect multiplicator trebuie să rămână un element strategic în strategia de dezvoltare economică.

„România are toate şansele să devină una dintre principalele destinaţii europene pentru turismul de evenimente. De aceea, trebuie să putem oferi stabilitate, predictibilitate şi un mediu fiscal care încurajează investiţiile şi transformă acest potenţial într-un avantaj economic diferenţiator, pe termen lung”, este de părere Alexandru Nazare.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Bolile cu transmitere sexuală s-au triplat în Europa. Cifrele raportate de România sunt considerate „absurde”
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată