Video Allen Coliban, primarul Braşovului: Ordonanța privind intervenția în cazul urșilor „pune o puşcă în mâna primarilor”

Data publicării:
Urs la marginea unui drum în România, printre maşini
Autoritățile au transmis în mai multe rânduri recomandări ca oamenii să nu dea de mâncare urșilor și să nu oprească în preajma lor. Foto: Getty Images

Allen Coliban, primarul municipiului Braşov, spune că ordonanţa de urgență care permite împușcarea urșilor „pune o puşcă în mâna primarilor”. El consideră că „grila de evaluare a riscului lasă loc de subiectivism”, iar actul normativ va avea „consecinţe nefaste la nivel naţional”. Primarul cere completarea ordonanței. 

„Cât de utilă este, vom vedea. Ce se întâmplă în practică? Se pune o puşcă în mâna primarilor şi asta va avea consecinţe diverse şi nefaste la nivel naţional. Noi, la Braşov, avem aceste instrumente de a interveni de urgenţă (...), dar ne lipsesc altele, care ar trebui să fie orientate spre prevenţie, spre monitorizare. Avem resurse, avem specialişti, avem cu cine vorbi, putem monta acele coliere cu GPS ca să putem primi alertele înainte ca urşii să ajungă în zonele locuite, sisteme automatizate de alungare şi alte tehnici disponibile, dar mi-e greu să cred că alte primării au resursele şi aceeaşi abordare”, a declarat joi Allen Coliban.

Potrivit acestuia, „grila” de evaluare a riscului prezentat de prezenţa acestor animale în zonele locuite „lasă loc la foarte mult subiectivism”.

Totodată, Coliban a criticat faptul că primarului i se conferă prin acest act normativ atributul de „a conduce” celula de criză în astfel de situaţii.

„Conform OUG, primarul este cel care conduce - nici măcar coordonează şi este o nuanţă importantă. (...) Preluăm o responsabilitate care, până acum, era la prefectură şi jandarmerie. (...) Noi avem resurse, cum am mai spus, dar îngrijorarea mea se îndreaptă spre comunele mai mici, spre cum va arăta acolo această celulă de criză”, a spus edilul braşovean.

„Ordonanța trebuie completată”

Acesta a susţinut că „trebuie luată în calcul” ideea de descentralizare a deciziei în ce priveşte managementul situaţiilor în care animalele sălbatice ajung în zonele locuite, dar „nu strict” în modul în care se face în actul normativ adoptat de guvern.

„Ordonanţa actuală necesită completări şi un îndrumar, precum şi exemple de bune practici, la toate palierele, nu doar la ultimul, pentru că uciderea urşilor este ultimul palier disponibil”, a subliniat Allen Coliban.

Conform edilului, vineri este programată o întâlnire, la Prefectură, cu celelalte instituţii implicate în gestionarea acestor situaţii, pentru a se stabili, pentru viitor, „modul operativ” şi care vor fi canalele de comunicare.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, o ordonanţă de urgenţă privind aprobarea metodelor de intervenţie pentru specia urs brun.

Potrivit ordonanței, intervenția în cazul urșilor care ajung în intravilanul localităților se va face „gradual”, extragerea prin împușcare fiind meționată în cazul în care „siguranţa şi securitatea cetăţenilor sau a bunurilor sunt puse în pericol”. „Primarul sau viceprimarul, cunoscând circumstanțele locale, analizând expertiza profesională și gradul de risc, va decide prin ce mijloc să fie îndepărtat ursul”, a scris ministrul Mediului, Tanczos Barna, după adoptarea actului normativ.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Reacția lui Ponta după ce Călin Georgescu a obținut arestul la domiciliu
Newsweek
Pare parchet de lux, dar costă mult mai puțin. Materialul care revine în tendințe la sfârșitul anului 2026
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro