Ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec, după întâlnirea de la Galați: „SUA sunt recunoscătoare României pentru sprijinul acordat Ucrainei”

Data publicării:
Kathleen Kavalec
Ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec. Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Galaţi, că SUA sunt recunoscătoare României pentru sprijinul acordat Ucrainei, în contextul războiului cu Rusia, informează Agerpres.

La întâlnirea de la Galați, unde au participat reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii, ai Uniunii Europene, Republicii Moldova şi României, s-au discutat probleme care privesc exporturile agricole ale Ucrainei și rutele alternative pentru transportul cerealelor din Ucraina. Agenda întâlnirii de vineri a fost stabilită de Ambasada SUA la Bucureşti.

"Statele Unite sunt recunoscătoare României pentru găzduirea acestor discuţii importante şi pentru tot ce a făcut în sprijinul Ucrainei", a ținut să precizeze ambasadorul Kathleen Kavalec, la conferința de presă.

De asemenea, oficialul SUA care conduce biroul ce gestionează regimurile de sancţiuni (U.S. Sanctions Coordinator), Jim O'Brien, a subliniat că indiferent de atacurile Rusiei care au afectat infrastructura din Ucraina, cerealele vor ajunge pe pieţele globale.

"Ceea ce aţi văzut în după-amiaza aceasta este solidaritate în acţiune. Rusia a atacat Ucraina, aducând războiul aproape de această regiune paşnică. România, Moldova şi Ucraina au spus să ne întâlnim în România şi să găsim o soluţie. Rusia a atacat proviziile globale de mâncare, acordul Mării Negre a adus 32 de milioane de tone de cereale pe piaţa globală, culoarele solidarităţii au adus ceva mai mult. Acest grup de ţări a spus 'să ne aşezăm să găsim soluţii şi să aducem mai multe cereale'. Cerealele din Ucraina vor ajunge în toată lumea", a subliniat Jim O'Brien.

La aceeași conferință de presă, Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a arătat că se doreşte dublarea capacităţii de tranzit prin România a cerealelor ucrainiene de la 2 la cel puţin 4 milioane de tone în fiecare lună.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...