Amendă de 30.000 de lei pentru o femeie din Timișoara care a incendiat un cărucior de copil

Data publicării:
carucior incendiat
Femeie sancționată cu 30.000 de lei de polițiștii locali pentru că a incendiat un cărucior de copil într-un cartier din Timișoara. Foto: Poliția Locală Timișoara

O femeie a fost sancționată cu 30.000 de lei de polițiști, după ce a incendiat un cărucior de copil, într-un cartier din Timișoara.  Autoritățile menționează că este un real pericol ca focul să se extindă rapid la locuințele din zonă.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului patrulează periodic în anumite zone pentru prevenirea faptelor prin care se încalcă legislația referitoare la păstrarea curățeniei, depozitarea de deșeuri și chiar arderea acestora, aspecte reclamate de zeci de cetățeni.

„În cadrul unei astfel de patrulări preventive, desfășurată în cursul zilei de ieri, a fost depistată o persoană care a dat foc unui cărucior de copil pe un teren viran de pe Strada Zefirului. Femeia a fost sancționată conform OUG 92/2021 cu amenda de 30.000 de lei”. au transmis reprezentanții Direcției Generale a Poliției Locale din Timișoara.

Acesta nu este primul caz de incendiere de resturi în zona respectivă. Poliția Locală Timișoara avertizează că, pe lângă disconfortul produs de fumul degajat, există și un real pericol ca focul să se extindă rapid la locuințele oamenilor din zonă, motiv pentru care, deși sancțiunile aplicate sunt mari în astfel de cazuri, nu se face rabat de la a lua măsurile cele mai drastice.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nulitatea absolută a actelor. Ce înseamnă și când poate fi invocată
Digi FM
5 vedete care au fost interzise la galele de premiere. Will Smith are interdicție pe 10 ani la Oscaruri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Mărturii tulburătoare ale victimelor lui Bivolaru, într-un nou documentar. Cum a fost prins gurul MISA
Newsweek
Guvernul anunță oficial cu cât cresc pensiile în 2027, 2028 și 2029? Cât va fi pensia medie?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică