Amenzi mari pentru blocarea parcărilor

Data actualizării: Data publicării:
amenzi parcare

Veşti proaste pentru cei care pun stăpânire pe locurile de parcare, deşi nu au nicio autorizaţie de la Primărie pentru acele spaţii. Poliţia le-a pus gând rău şi pregătesc amenzi de până la 1.500 de lei pentru cei care blochează locurile de parcare cu blocuri de ciment, bidoane sau cadre de metal. Lupta este una dificilă, iar poliţiştii fac faţă cu greu. Două milioane de maşini se înghesuie pe 300.000 de locuri de parcare în Capitală.

Un gest pe care din ce în ce mai mulţi şoferi obişnuiesc să-l facă. Unul ilegal, spun poliţiştii. Cei care sunt prinşi, riscă amenzi mari.

Într-o singură zi, poliţiştii locali au găsit peste 20 de parcari cu probleme. Cei care blochează locurile de parcare cu astfel de obiecte riscă amenzi de până la 1.500 de lei.

Prima dată, poliţiştii îi avertizează pe proprietari. După 24 de ore, oamenii legii revin.

Marius Soare, director ordine publică la Poliţia Locală sector 3: „Somat în cursul zilei de ieri. Astăzi tot aici este şi pe acesta îl vom ridica”.

Poliţiştii recunosc însă, că de cele mai multe ori făptaşul le scapă printre degete. Dacă omul nu vine să-şi ridice obiectul de la Primărie, atunci el scapă basma curată.

Adrian Bratu - director în Poliţia Locala sector 3: „Dacă nu reuşim identificarea contravenientului, confiscăm dispozitivul şi aici se rezumă toată acţiunea”.

Problema celor care pun stăpânire pe locurile de parcare este una mare, sunt de părere şoferii. De multe ori se ajunge chiar şi la acte de violenţă.

Sociologii au însă o explicaţie simplă pentru un astfel de comportament.

Dan Petre – sociolog: „Obişnuinţa este un alt criteriu după care se construieşte proprietatea. Dacă eu parchez aici de un număr de ani, este acceptat de către toţi cei din jur, vecini, colegi, că acela este locul meu”.

În Bucureşti circulă aproximativ 2 milioane de maşini. Doar o treime dintre acestea au însă un loc de parcare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri