Video Amenzile care îți pot strica vacanța. Locuri unde se aplică sancțiuni grele și ce consideră autoritățile străine abateri de la lege

Data actualizării: Data publicării:
turist pe sezlong, la plaja
Foto: GettyImages

Turismul excesiv este o problemă pentru mai multe state europene, mai ales din cauza unor comportamente deplasate ale unor vizitatori. Așa că în cele mai căutate destinații, amenzile crescute, chiar și de ordinul miilor de euro, sunt soluția autorităților locale, care nu mai fac față plângerilor făcute de localnici. Aceștia sunt exasperați de petrecăreții care beau pe stradă, intră în supermarketuri în costum de baie ori fac zgomot.

Suntem în luna vacanțelor, așa că e bine de știut, înainte de orice călătorie în afara granițelor, că fiecare stat, ori fiecare stațiune are propriile reguli pe care, dacă le încălcăm, ne pot crește considerabil costul relaxării. BBC a centralizat abaterile care ne pot costa mult în concediu, relatează Valentin Chisoceanu, jurnalist Digi24.

Astfel, mai multe state europene, printre care Spania, Grecia, Italia, Franța și Portugalia sancționează cu până la 300 de euro șoferii prinși la volan în papuci, sandale ori chiar în picioarele goale.

În mai multe orașe celebre inclusiv pentru plaje, precum Cannes, Split ori Barcelona, e interzis să ieși de pe nisip în costum de baie. Amenzile pot ajunge până la 1.500 de euro.

Iar costul vacanței se poate dubla pentru cei care ignoră interdicția de a bea alcool în spații publice din Mallorca, Ibiza ori Insulele Canare. Poliția poate sancționa o astfel de abatere chiar și cu 3 mii de euro.

Mulți dintre noi plecăm cu un suvenir din vacanță, iar o piatră sau o scoică de pe plajă sunt gratuite. Nu și în Grecia, unde e complet interzis să facem asta, dacă nu vrem amendă de până la o mie de euro.

În Veneția, cine ignoră interdicția de a înota în canalele din orașul vechi are asigurată amenda de 350 de euro.

Și o regulă nou introdusă îi vizează pe turiștii care merg în Turcia. Dacă desfacem centura de siguranță înainte ca pilotul să ne dea voie, la aterizare, însoțitorii de bord ne scriu amenda de 62 de euro imediat.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Tudor Chirilă, atac dur la adresa PSD și a lui Sorin Grindeanu: „Nu vor alegeri anticipate. Joacă la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dieta lui Ștefan Bănică Jr. la 58 de ani. Secretul care îl ajută să se mențină în formă: „Nu cred în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță...
Newsweek
O categorie de pensii militare vor crește. Înalta Curte dă dreptate pensionari militari. Vechimea crește!
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...